Deputatul Sebastian Ghita a fost adus cu mandat, marti, la DNA Ploiesti, el precizand ca este suspect in dosarul in care este vizat Iulian Hertanu, cumnatul premierului Ponta.

[UPDATE]

Deputatul Sebastian Ghita a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de sprijinirea unui grup infractional organizat, anunta DNA.

Pe timpul cat se afla sub control judiciar, Ghita trebuie sa respecte urmatoarele obligatii: sa se prezinte la DNA Ploiesti, ori de cate ori este chemat, sa informeze de indata DNA Ploiesti cu privire la schimbarea locuintei, sa se prezinte la Inspectoratul Judetean de Politie Prahova - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat, sa nu paraseasca tara, decat cu incuviintarea prealabila a procurorului competent, sa nu se apropie de anumite persoane nominalizate si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale, si sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.


[UPDATE]

Deputatul Sebastian Ghita a iesit de la DNA Ploiesti, spunand ca a fost inceputa urmarirea penala in cazul sau si are interdictie de a se intalni cu seful CJ Prahova Mircea Cosma si fiul acestuia Vlad Cosma, pusi sub control judiciar in dosarul in care e vizat si Iulian Hertanu, cumnatul lui Ponta.

Sebastian Ghita a spus, la iesirea de la DNA Ploiesti, unde a fost audiat mai multe ore, ca s-a inceput urmarirea penala impotriva sa si ca a fost pus sub control judiciar in dosarul privind fraudarea de fonduri UE in cazul proiectului pentru extinderea canalizarii in orasul Comarnic, lucrari executate de o asociere de firme din care face parte si SC Grossmann Engineering Group, al carei administrator este Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, scrie MEDIAFAX.

Ghita a mai spus ca are interdictia de a lua legatura cu presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, si cu fiul acestuia, deputatul PSD, Vlad Cosma, pusi sub control judiciar in acest dosar.

Citeste si:
Percheziții DNA la Ministerul Finanțelor. Biroul unui șef din...
Percheziții DNA la Ministerul...

Deputatul Sebastian Ghita a mai afirmat ca a dat declaratii in fata procurorilor despre natura relatiilor pe care le are cu Iulian Hertanu si ca le-a explicat anchetatorilor ca nu este unul dintre apropiatii cumnatului premierului. El a mai spus ca, in opinia sa, in orice judet s-ar fi derulat contractul ar fi putut exista suspiciuni ca firma Grossmann Engineering Group ar fi fost favorizata de catre autoritati, dar ca acest lucru nu este posibil avand in vedere ca e vorba de fonduri europene.

Intrebat care sunt relatiile sale cu Vlad Cosma, Ghita a raspuns ca este "coleg de partid ca si Mircea Cosma", el mentionand ca pe functionarul CJ Prahova nu-l cunostea. "Nu-mi dau seama unde poate sa se gaseasca o dovada ca eu i-as fi sprijinit", a spus Ghita, precizand ca intre el si premierul Victor Ponta "nu a fost niciodata vreo discutie".

Citeste si:
Urmărit în România, Sebastian Ghiță se relaxează pe plajă, în Grecia
Urmărit în România, Sebastian...


[UPDATE]

Deputatul PSD Vlad Cosma este si el audiat, marti, la DNA Ploiesti, in dosarul vizand fraudarea de fonduri UE si in care au fost adusi cu mandat la DNA Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, si parlamentarul Sebastian Ghita.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca Vlad Cosma, fiul sefului CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost adus cu mandat la sediul DNA Ploiesti.


[UPDATE]

Presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, a fost adus de anchetatori, marti, la DNA Ploiesti, pentru a fi audiat in dosarul in care este vizat Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta si in care a fost adus cu mandat si deputatul Sebastian Ghita.

Mircea Cosma a ajuns la sediul DNA Ploiesti in jurul orei 12.30, fiind adus de procurori cu o masina cu girofar.

Citeste si:
Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, audiat la DNA în...
Fostul primar al Timișoarei,...

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca Mircea Cosma a fost adus cu mandat de aducere pentru a fi audiat in dosarul care vizeaza modul de derulare a lucrarilor pentru introducerea canalizarii in zeci de localitati din Prahova, inclusiv Comarnic.


"Am venit cu mandat, am primit citatie", a spus Sebastian Ghita, care a ajuns la DNA Ploiesti in jurul orei 11.50.

Raspunzand unei intrebari, Ghita a spus ca are calitatea de suspect in acest dosar, in care este vizat Iulian Hertanu, cumnatul premierului.
Intrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizarii in localitate, Ghita a spus: "Stim cu totii ca lucrarile acolo nu au mers asa cum trebuia, ca stagneaza, iar firma nu a reusit sa performeze si sa termine acea lucrare publica. Nu cunosc mai multe alte detalii".

Citeste si:
[Update] Ce a declarat Ponta la iesirea de la DNA Ploiesti
Update  Ponta, la DNA...

Potrivit MEDIAFAX, intrebat daca a fost implicat in acest contract, deputatul a spus ca nu. Intrebat, de asemenea, de ce a fost adus cu mandat la DNA, daca nu este implicat in acest contract, Ghita a raspuns: "Il cunosc pe om (Iulian Hertanu -n.r.) si probabil ca procurorii vor sa se convinga de natura relatiilor mele cu dansul".

Intrebat daca este prieten cu Iulian Hertanu, deputatul de Prahova Sebastian Ghita a spus ca il cunoaste, ca l-a vazut "de cateva ori, cu diferite ocazii", ca nu are o relatie foarte stransa cu acesta, dar ca "presupune despre asta este vorba".

Initial, Sebastian Ghita a spus ca nu cunoaste calitatea in care a fost chemat la DNA Ploiesti, spunand ca "este o institutie unde nu doresti sa ai calitati". In final, la intrebarile jurnalistilor, el a citit de pe un mandat de aducere pe care il tinea in mana, raspunzand ca are calitatea de suspect.

Citeste si: Perchezitii la firma cumnatului lui Ponta! Prejudiciul, estimat la 7,8 mil. lei


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.