Un numar de 783 de localitati din zone rurale defavorizate vor avea acces la internet pana la finele acestui an, prin conectarea acestora la reteaua RO-NET, care va fi construita de Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) si Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote Romania).

"Pana la sfarsitul anului 2015, 783 de localitati din Romania vor fi conectate la Internet, in cadrul proiectului Ro-NET: Construirea unei infrastructuri nationale de broadband in zonele defavorizate, prin utilizarea fondurilor structurale. Ministerul pentru Societatea Informationala deruleaza acest proiect in calitate de aplicant-beneficiar incepand cu data de 18 decembrie 2014", se arata intr-un comunicat al MSI, scrie MEDIAFAX.

Proiectul este cofinantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala si are o valoare totala de 377,84 milioane de lei, din care asistenta financiara nerambursabila este de 252,28 milioane de lei.

Derulat pe parcursul a unsprezece luni, RO-NET vizeaza construirea unei infrastructuri nationale de comunicatii de banda larga in scopul furnizarii de servicii de comunicatii in zone rurale defavorizate, care in acest moment nu au acoperire pentru servicii de internet de mare viteza. RO-NET va acoperi 783 din cele 2.268 de localitati identificate in urma unui studiu de fezabilitate ca "zone albe", cu esec de piata, in care operatorii nu aveau planuri sa investeasca.

"Proiectul va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urban si rural, aducand internetul in banda larga mai aproape de aproximativ 130.000 de gospodarii cu circa 400.000 de locuitori, in jur de 8.500 de intreprinderi si 2.800 de institutii publice. Noua retea de distributie va avea aproximativ 4.843 km", se mai spune in comunicat.

MSI a concesionat companiilor castigatoare dreptul de utilizare a infrastructurii construite, pentru o perioada de 18 ani. In acest interval, cele doua companii vor asigura, de asemenea, operarea si mentenanta infrastucturii. Infrastuctura va ramane in proprietate publica si va fi disponibila spre inchiriere pentru orice operator interesat sa furnizeze servicii de internet broadband pentru utilizatorii finali.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.