Premiul categoriei I a jocului Loto 5/40, in valoare de peste 44.000 de lei, a fost castigat duminica, la prima extragere din acest an, iar marele premiu la Loto 6/49, de aproape 4,2 milioane de lei, a fost reportat pentru urmatoarea extragere.

Numerele extrase la Loto 5/40 - 31, 1, 37, 30, 16 si 27 - au fost ghicite de un jucator, care a castigat premiul categoriei I, in valoare de 44.014 lei. Premiul categoriei a II-a, in valoare de 51.690 de lei, nu a fost castigat, fiind reportat pentru urmatoarea extragere.

Numerele extrase la Loto 6/49 sunt 45, 16, 3, 9, 34 si 13, iar numarul Noroc este 2233986. La categoria I nu a fost inregistrat niciun castigator, astfel ca premiul pus in joc la prima extragere din acest an, in valoare de 4.168.385 de lei, a fost reportat pentru urmatoarea extragere.

La categoria a II-a a jocului Loto 6/49 au fost 16 variante castigatoare, fiecare premiu fiind in valoare de 13.594 de lei, iar la categoria a III-a au fost 923 de castiguri, de cate 235 de lei.

Numerele extrase duminica la Joker sunt 44, 40, 29, 30, 2 si 12. La Joker au reportate atat premiul categoriei I, in valoare de 3.141.516 lei, cat si premiul categoriei a II-a, de 104.105 lei, fiind castigat doar premiul categoriei a III-a, de 24.995 de lei.

Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost acordat ultima data in 21 decembrie 2014, cand un jucator din Constanta a castigat peste 43,8 milioane de lei, fiind al patrulea ca valoare din istoria Loteriei Romane. Cel mai mare premiu la Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost castigat la 14 iulie 2013.

Tragerile loto de duminica 11 ianuarie sunt primele organizate in acest an, dupa cele aniversare de Anul Nou din 30 decembrie 2014. Loteria Romana nu a organizat trageri nici duminica 4 ianuarie si nici joi 8 ianuarie, scrie MEDIAFAX.

Ministrul Finantelor, Darius Valcov, anunta, in 29 decembrie 2014, ca Loteria Romana nu va mai prelungi contractul cu firma Intralot (Grecia), care expira la finele acestui an, dar va negocia contracte cu o parte din subcontractorii Intralot si va asigura functionarea sistemului prin specialisti proprii. Potrivit ministrului Finantelor, contractul cu Intralot a incetat in ultima zi din 2014, iar conducerea Loteriei a dat asigurari ca tragerile Loto nu vor suferi modificari de niciun fel, in urma intreruperii contractului cu firma greceasca. "Totodata, Compania Nationala Loteria Romana a inceput demersurile pentru ca din ianuarie 2015 sa asigure functionarea intregului sistem prin specialisti proprii", a mai spus Valcov.

Citeste si:
Scumpiri din pix la alimentele de bază. Consiliul Concurenței...
Scumpiri din pix la...

Loteria Romana si Intralot au inceput sa colaboreze in 2003, printr-un contract pe zece ani care viza jocuri loteristice si servicii suport si care a expirat in decembrie 2013. Dupa expirarea contractului, acesta a fost prelungit prin acte aditionale.

Anul trecut, Consiliul Concurentei a amendat cu 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro) Compania Nationala Loteria Romana, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom Holdings, pentru intelegeri anticoncurentiale. Conform contractului care a expirat in 2013, Intralot primea 7,5% din incasarile totale de la loto, pentru asistenta tehnica oferita in exploatarea aparaturii electronice.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.