Spectacolul "Craiasa Zapezii", dupa Hans Christian Andersen, regizat de Rosamunde Hutt, va fi pus in scena pe 18 noiembrie, la Teatrul Excelsior din Bucuresti, evenimentul reprezentand cea de-a doua premiera a Teatrului Ion Creanga din stagiunea 2014-2015.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Teatrul Ion Creanga invita publicul intr-o aventura palpitanta in tinuturile inghetate ale nordului, alaturi de Craiasa Zapezii si alaiul ei alb. Bazat pe una dintre cele mai frumoase povesti ale lui Hans Christian Andersen, spectacolul "Craiasa zapezii" vorbeste despre o iarna friguroasa, despre un orasel cat se poate de obisnuit si despre o faptura care incearca sa distruga echilibrul fragil al lumii.

"Craiasa zapezii" nu este povestea clasica despre bine si rau, ci o lume cu personaje puternice si complexe, dialoguri cu mult umor si scene de actiune pline de suspans, o lume intr-un glob de cristal peste care ninge incet.

Cea de-a doua premiera a Teatrului Ion Creanga din stagiunea 2014-2015 este un proiect ambitios care aduce impreuna o echipa artistica internationala. Regizorul Rosamunde Hutt si dramaturgul Charles Way au colaborat cu scenografa Andreea Sandulescu, coregrafa Violeta Dinca, compozitorul Eduard Petru Jighirgiu si light designerul Manuela Radut pentru a recrea farmecul povestilor pline de suspans si de intelepciune.

Rosamunde Hutt a regizat peste 40 de spectacole adresate copiilor si familiilor si a facut parte din echipa de conducere a patru mari companii de teatru: Hijinx Theatre, Polka Theatre, Theatre Centre si Unicorn Theatre. O intereseaza dramaturgia contemporana, inclusiv dramatizarile moderne dupa opere clasice ca "Jane Eyre", "Cei trei muschetari" si "Alice in Tara Minunilor". De-a lungul timpului, s-a implicat activ in realizarea de politici si programe care sa promoveze tinerii artisti, a coordonat workshop-uri si a tinut conferinte despre teatrul pentru copii si tineret. Rosamunde Hutt monteaza "Craiasa zapezii" pentru a doua oara.

Charles Way si-a inceput cariera ca actor, dar a inceput sa scrie pentru teatru in 1978, la foarte scurt timp de la debut. A scris peste 40 de piese care au fost montate in toata lumea, dintre care "Frumoasa din padurea adormita", "Cautandu-l pe Odiseu" si "O vraja pentru vreme rece", care au fost nominalizate la premiul pentru cea mai buna piesa pentru copii, acordat de Writer's Guild din Marea Britanie.

Citeste si:
Zilele Bucureștiului 2022. Ce evenimente vor avea loc între 16-18...
Zilele Bucureștiului 2022. Ce...

Spectacolul va avea premiera oficiala pe data de 18 noiembrie, de la ora 18.00, la Teatrul Excelsior, publicul avand insa posibilitatea de a o intalni pe misterioasa Craiasa incepand de pe 6 noiembrie, cu ocazia unei serii de patru avanpremiere dedicate atat familiilor, cat si grupurilor organizate din scoli si gradinite. Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Teatrului Ion Creanga si in reteaua Eventim - online, pe www.eventim.ro, si la sediul magazinelor partenere, Germanos, Domo, Vodafone, Orange, Librariile Carturesti si Humanitas. Totodata, acestea pot fi achizitionate inainte de spectacol, de la punctul de vanzare amenajat la Teatrul Excelsior.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.