Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, luni, ca de prevederile legilor privind amnistierea fiscala vor beneficia 20.000 de mame, 50.000 de pensionari si 25.000 de bugetari.

"In ceea ce priveste amnistia fiscala pentru mame, sunt in jur de 20.000 de mamici, pentru pensionari - sunt 50.000 de pensionari, iar pentru bugetari - 25.000 de bugetari", a spus Plumb, intrebata cate persoane vor beneficia de amnistierea fiscala, scrie MEDIAFAX.

Ea a mai precizat ca vor fi restituite si sumele deja platite de pensionarii si de mamele beneficiari ai legilor vor fi returnate, in transe egale, pe o perioada de maximum 5 ani, incepand din 2015.

"Fiecare dintre cele doua legi privind amnistiile fiscale, la pensionari si mamici, au cate doua dispozitive: un dispozitiv se refera la amnistia fiscala, la scutirea de la plata a debitelor constituite in curs, care se platesc si aici vorbesc de 12.500 mamici (...), in al doilea dispozitiv, restituirea, inca 8.000, de aceea am ajuns la 20.000 de mamici. In ceea ce priveste pensionarii, primul dispozitiv se refera la scutirea de la plata debitelor care sunt in curs si asta inseamna 30.000 de pensionari, cu un cuantum de 65 de milioane lei, iar cei care au apucat deja sa plateasca si intra in al doilea dispozitiv, respectiv restituirea, sunt 50.000 de pensionari, cu o suma de 350 milioane de lei", a explicat Rovana Plumb.

Plumb a mai spus ca bugetarii nu au apucat inca sa plateasca.

Guvernul a aprobat, in 19 august, proiectele de lege privind amnistierea fiscala a pensionarilor si a mamelor care au primit sume necuvenite din vina functionarilor, actele normative fiind transmise Parlamentului spre adoptare.

O alta propunerea legislativa, formulata de senatorul Liviu Pop, care se referea la scutiri aplicate profesorilor din trei localitati din judetul Hunedoara, a fost retrimisa in Parlament de presedintele Traian Basescu, care a reclamat printre altele faptul ca legea este discriminatorie aplicandu-se doar persoanelor din anumite localitati. Ulterior, initiativa legislativa a fost amendata de senatorii din Comisia de munca, masura amnistierii fiind aplicata tuturor bugetarilor. In 1 septembrie, plenul Senatului a extins amnistierea fiscala la toti bugetarii care au obtinut venituri de natura salariala constatate a fi nelegale prin rapoartele Curtii de Conturi sau alte institutii de control, acestia fiind exonerati de la restituirea sumelor.

Citeste si:
Ciolacu: Eu in afara partidului nu am dusmani
Ciolacu: Eu in afara...

Legile privind amnistierea fiscala a pensionarilor, mamelor si bugetarilor urmeaza sa intre luni in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor, iar marti sa fie dat votul final.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.