Social 20 August 2014 18:44
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor are o noua structura - Politia animalelor - in cadrul careia lucreaza opt inspectori in Capitala si cate unul in fiecare judet, care vor face controale privind bunastarea animalelor, de la ferme, la laboratoare.

Politia sanitar-veterinara a animalelor functioneaza ca serviciu, in cadrul Directiei generale control oficial din ANSVSA, dupa ce Guvernul a adoptat in sedinta de marti o hotarare privind modificarea Hotararii Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea si functionarea ANSVSA.

Directorul Directiei generale control oficial din ANSVSA, Maximilian Dragan, a declarat pentru MEDIAFAX ca noua structura va fi condusa de un sef serviciu ce urmeaza sa fie desemnat prin concurs si are prevazute minim opt posturi de inspectori in cadrul structurii centrale a ANSVSA si cel putin cate unul la fiecare directie sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor judeteana.

Numarul total de posturi in cadrul ANSVSA este de 5.419, potrivit HG adoptate marti.

Inspectorii din Politia sanitar-veterinara a animalelor vor controla de la ferme, crescatorii, abatoare, gradini zoologice sau circuri, la laboratoare unde se fac experimente pe animale, pentru a verifica daca sunt respectate conditiile privind bunastarea animalelor. In aceasta perioada se va pune un accent deosebit pe adaposturile pentru caini fara stapan, a mai spus Dragan.

Cele mai grave incalcari ale legislatiei privind protectia animalelor (Legea 205/2004), adica uciderea si schingiuirea animalelor sau folosirea lor la lupte, pot fi pedepsite cu inchisoare de la trei luni la un an, in aceste cazuri inspectorii urmand sa sesizeze organele de urmarire penala.

Pentru nerespectarea conditiilor de crestere, adapostire, hranire sau asistenta medicala a animalelor prevazute de aceeasi lege, inspectorii vor aplica amenzi de la 1.000 la 5.000 de lei, a mai spus Dragan.

La inceputul acestei luni, un ingrijitor dintr-un adapost de caini fara stapan din Dej, judetul Cluj, care maltrata animalele, a fost amendat de inspectorii ANSVSA cu 3.000 de lei, fiind sesizate in acelasi timp institutiile abilitate de cercetare penala.

Controalele in adaposturile de caini fara stapan vor continua si vor fi intensificate, in conditiile in care serviciul Politia animalelor va deveni operational si la nivelul DSVSA judetene, aratau atunci reprezentantii ANSVSA.

Citeste si:
Eforturile Audi: de la protejarea animalelor și plantelor, până la...
Eforturile Audi: de la...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.