Social 24 Iunie 2014 14:45
Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost dat in urmarire nationala, dupa ce Tribunalul Bucuresti a decis inlocuirea masurii controlului judiciar cu arestarea preventiva pentru 30 de zile, potrivit unor surse din Politie.

Sursele citate au declarat, marti, ca mandatul de arestare a ajuns, luni seara, la sediul Inspectoratului Judetean de Politie Constanta. Dupa ce, potrivit procedurii, politistii au mers la locuinta lui Nicusor Constantinescu si au constatat, in mod oficial, ca acesta nu este acasa, a fost emis un mandat de urmarire nationala.

Avocatul presedintelui Consiliului Judetean Constanta, Marius Mocanu, a confirmat, pentru MEDIAFAX, ca Nicusor Constantinescu este urmarit national, pentru ca decizia de luni a Tribunalului Bucuresti este executorie.

Avand in vedere faptul Nicusor Constantinescu nu este in tara, ci potrivit declaratiilor sale, se afla in Statele Unite ale Americii, instanta va emite un mandat de urmarire internationala.

Intrebat daca presedintele CJ Constanta a fost externat din Spitalul Johns Hopkins din luna mai, avocatul a spus ca Nicusor Constantinescu "se afla in SUA, insa intr-un asezamant paramedical care are un protocol de colaborare cu clinica unde a fost operat si unde i se administreaza tratamentul".

"Niciodata nu am sustinut faptul ca ar fi internat nonstop in clinica, pacientul fiind internat cu ocazia efectuarii operatiei, precum si in doua randuri, cand starea sa de sanatate s-a agravat. Aceasta este procedura medicala standard in SUA, mai ales in cazul pacientilor nerezidenti. Aceste informatii si dovezi au fost prezentate si DNA, si judecatorului", a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul lui Nicusor Constantinescu.

Tribunalul Bucuresti a decis, luni, arestarea preventiva a lui Nicusor Constantinescu, dupa ce procurorii DNA au cerut inlocuirea controlului judiciar cu aceasta masura preventiva, pentru ca presedintele CJ Constanta nu a revenit in tara dupa ce a fost operat in SUA, decizia nefiind definitiva.

Instanta a admis cererea procurorilor anticoruptie de inlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv si a dispus emiterea pe numele lui Nicusor Constantinescu a unui mandat de arestare pentru 30 de zile.

Citeste si:
George Tănase și Ionuț Rusu, în stare de șoc la America Express....
George Tănase și Ionuț Rusu,...

De asemenea, Tribunalul Bucuresti a respins cererea avocatului presedintelui Consiliului Judetean Constanta de incuviintare a parasirii tarii, formulata dupa ce procurorii au facut demersuri pentru arestarea preventiva a lui Nicusor Constantinescu, intrucat nu a revenit in tara la data stabilita in cadrul controlului judiciar, respectiv 11 iunie.

Decizia nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

Avocatul lui Nicusor Constantinescu a aratat, luni, la Tribunalul Bucuresti, ca o eventuala intrerupere a tratamentului pe care il urmeaza Nicusor Constantinescu in SUA, unde a fost operat, i-ar pune viata in pericol.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.