Social 24 Iunie 2014 13:10
Mii de credinciosi participa, marti, la Sfanta Liturghie de la Manastirea "Sfantul Ioan cel Nou" din Suceava.

Peste 10.000 de credinciosi au stat la coada pentru a se inchina la racla cu moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, scoasa de luni dimineata intr-un baldachin in curtea manastirii. Oamenii s-au inchinat pentru sanatate si iertarea pacatelor.

Conform traditiei, in noaptea dinaintea acestei sarbatori, sute de maramureseni au dormit sub zidurile manastirii.

La slujba religioasa de marti asista si presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, subprefectul Atanasa Nistor, primarul Sucevei, Ion Lungu, si seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Suceava, general Ion Burlui.

Autoritatile locale au amenajat un cort de prim-ajutor pentru participantii la slujba religioasa.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, si sotia sa au oferit, luni seara, pelerinilor cinci mii de portii de sarmale si apa.

Dupa oficierea Sfintei Liturghii, racla cu moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava va fi purtata pe strazile municipiului intr-o procesiune ce va include principalele biserici din municipiu.

Sfantul Ioan cel Nou este protectorul municipiului Suceava, iar domnitorul Alexandru Cel Bun a adus in anul 1402 moastele acestuia la Suceava.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.