Cei aproximativ 300 de angajati din Portul Constanta au incheiat protestul la ora 9.00, transmite MEDIAFAX.
Pe durata celor doua ore de protest, oamenii au fluierat si au suflat in vuvuzele. De asemenea, angajatii din port au adus cateva utilaje in fata sediului Administratiei Porturilor Maritime.
Presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlacu, a transmis celor prezenti ca portul nu este al guvernantilor, ci al angajatilor.
"Portul Constanta nu este al domnului Sova sau al domnului Ponta, este al nostru, al lucratorilor portuari. Portul nu este trocul dumnealor politic, ci reprezinta bunastarea noastra si a familiilor noastre", a declarat Mircea Burlacu in fata protestatarilor.
El a mai spus ca luni, in jurul orei 12.00, sindicalistii au stabilita o intalnire cu Radu Mazare, iar daca aceasta va fi reconfirmata de catre primar ei se vor prezenta la discutii.
Burlacu a mai spus ca vor incerca sa il convinga pe Radu Mazare sa renunte la intentia municipalitatii de a primi alte 13% din actiunile portului si ca ei nu negociaza revendicarea ca statul sa isi piarda pachetul majoritar de actiuni la Portul Constanta.
Presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare a mai solicitat guvernantilor o dezbatere publica pe aceasta tema, amintind ca premierul Victor Ponta a refuzat sa aiba o intalnire cu reprezentanti ai comunitatii portuare.
De asemenea, sindicalistii doresc sa trimita un memoriu Comisiei Europene referitor la intentia Guvernului de a transfera noi actiuni catre Consiliul Local.
Liderul sindical a mai anuntat ca, in cazul in care autoritatile nu vor renunta la aceasta decizie, sindicalistii vor organiza un protest de amploare in fata Primariei Constanta, la care vor participa si colegi de-ai lor din alte judete.
O constanțeancă, reținută de polițiști după ce și-a incendiat...
Protestele angajatilor din Portul Constanta vor continua marti si miercuri, urmand sa fie reluate apoi dupa alegerile europarlamentare. Protestele vor avea loc in fata sediului Administratiei Porturilor Maritime Constanta, intre orele 7.00 si 9.00.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Ce relație au, de fapt, Andreea Esca și Andreea Berecleanu? Mulți cred că...
Sursa: kudika.ro
-
Surse Digi24: Cîrstoiu se retrage de la Primăria Capitalei
Sursa: wall-street.ro