Social 17 Mai 2014 11:33
Pensiile sunt programate sa fie majorate anul viitor in medie cu 4,5%, dar Guvernul incearca sa sprijine in primul rand pensiile mici, operatiune posibila prin schimbarea, in Parlament, a legislatiei in domeniu, dar dupa consultarea Curtii Constitutionale (CC), potrivit premierului Victor Ponta.

"Trebuie sa gasim un sistem, dar nu ne lasa Curtea Constitutionala, zice sa dam si la cei cu pensii mari, si la cei cu pensii mici la fel. Trebuie sa intrebam la Curtea Constitutionala cum putem sa sprijinim in primul rand pensiile mai mici, pentru ca foarte multi au pensii sub media la nivel national", a spus Ponta, aflat la Botosani.

Intrebat cum poate fi efectuata o astfel de operatiune, premierul a aratat ca prin Parlament.

"Prin Parlament. Prin Parlament putem sa schimbam legea in asa fel incat sa putem sa facem un tip de indexare", a aratat Ponta.

Intrebat de asemenea ce crestere de pensie permite bugetul, seful Guvernului a amintit ca pentru anul viitor este posibila o crestere medie de 4,5%.

"Anul viitor, o medie de 4,5%, pentru toata lumea. Insa, asta inseamna 4,5% si pentru cine are pensia mica, si pentru cine are pensia mare. Or, ideea este ca mai mult trebuie sa dai la cei cu pensia mica, tot incercam acest lucru", a aratat Ponta.

In luna martie, noul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a declarat, intr-un interviu acordat MEDIAFAX, ca anul viitor ar putea fi marita pensia cu cel putin 4% si cel mult 4,3%-4,4%.

Tot in luna martie, noul ministru al Finantelor, Ioana Petrescu, a afirmat ca trebuie sa discute cu ministrul Muncii pentru a stabili daca exista spatiu bugetar pentru ca pensiile sa mai fie majorate si anul viitor, premierul Victor Ponta intervenind insa si precizand clar ca pensiile vor fi indexate "cu siguranta".

"Daca doamna Plumb vrea sa creasca pensiile, o sa avem o discutie, sa vedem in ce mod putem face acest lucru. Trebuie sa discutam daca exista spatiu bugetar de a face asa ceva, dar eu o sustin pe doamna Plumb si masurile sociale pe care le propune, dar cum am spus: in masura in care exista...", a spus atunci Petrescu.

Premierul Victor Ponta a intervenit insa, precizand clar ca pensiile vor fi majorate si anul viitor.

Citeste si:
Cristina Cioran a rămas o mamă singură. Cine o ajută cu creșterea...
Cristina Cioran a rămas o...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.