Potrivit DGA, in baza activitatilor desfasurate de ofiterii Serviciului Judetean Anticoruptie (SJA) Bacau, in 2013, s-a solicitat efectuarea unei testari a integritatii lucratorilor de politie din zona Onesti, de catre Serviciul Operatii al DGA. Astfel, ofiterii Serviciului Operatii au organizat, in august 2013, o activitate de testare a integritatii, al carei rezultat a fost negativ pentru agentii de politie C. R. I. si C. C., ambii din cadrul IPJ Bacau, Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Nationale si Europene. In cauza a fost insa sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau, fiind inregistrat dosar penal, iar pe baza ordonantei s-a dispus introducerea in cauza a unui investigator sub acoperire, informeaza MEDIAFAX.
Vineri, cei doi agenti, dar si colegul lor M. B., au fost prinsi in flagrant, in urma unor actiuni realizate de lucratori din cadrul Directiei Generale Anticoruptie (DGA) - Serviciile Judetene Anticoruptie Bacau, Neamt si Vrancea, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau si cu participarea Serviciului Operatii din cadrul DGA si sprijinul Departamentului de Informatii si Protectie Interna si al Gruparii de Jandarmi Mobile Bacau.
Astfel, in urma unei perchezitii facute in comuna Stefan cel Mare din judetul Bacau, asupra echipajului de politie rutiera format din M. B. si C. R. I. au fost gasiti 300 de lei, ceruti si primiti mita pentru a nu aplica o sanctiune contraventionala, sustine DGA.
La agentul de politie C. C., perchezitionat in comuna Oituz din acelasi judet, s-au gasit 400 de lei, ceruti si primiti, de asemenea, drept mita.
Cei trei politisti au fost retinuti, urmand sa fie formulata propunerea de arestare preventiva.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Revolut are în vedere o creștere cu 40% a angajaților
Sursa: futurebanking.ro
-
Xiaomi, cerere peste așteptări pentru electrica SU7. 75.000 de mașini au fost...
Sursa: wall-street.ro
-
După ce Andreea Bălan l-a blocat pe rețelele sociale, Jador i-a transmis un...
Sursa: kudika.ro