Hemofilia este una dintre bolile rare care sunt tratabile, iar in tarile civilizate, unde se asigura un tratament corect, pacientul nu intampina probleme si are speranta de viata normala.

Seful sectiei de hematologie a Spitalului Clinic Fundeni, prof. dr. Daniel Coriu, a mai spus ca in prezent, in Romania, sunt putine echipe pluridisciplinare capabile sa rezolve problemele complexe ale pacientilor hemofilici.

"Tratamentul corect inseamna diagnostic corect, laborator de performanta, inseamna o echipa complexa, cu ortoped, neurochirurg, cu multe specialitati care sa fie implicate in tratamentul acestor pacienti. Hemofilia e o boala genetica, mostenita, iar pacientul, fara voia sa, nu are factor de coagulare, adica sangele nu se incheaga si rezultatul va fi aparitia unor sangerari, de obicei masive, la nivelul articulatiilor sau al muschilor, unde apar hematoame care produc o durere severa. Aceste sangerari apar la primele eforturi, la cele mai mici eforturi, respectiv primii pasi pe care un copil ii face in viata. Pentru acesti copii, primii pasi inseamna teama, durere, pentru ca apar aceste accidente hemoragice si copilul, adolescentul, adultul hemofilic vor fi anxiosi", a precizat specialistul.

Prof. dr. Daniel Coriu a mai spus ca, nu de putine ori, hemofilicul este izolat din punct de vedere social, iar asta desi hemofilia este una dintre bolile rare pentru care exista tratament.

"Hemofilia e o boala rara. Cred ca sunt pana in 2.000 de pacienti in Romania. Putem vorbi despre boli rare destul de mult, in patologia umana sunt in jur de 6.000 de boli rare si, din pacate, majoritatea nu au tratament. Din fericire, pentru pacientii cu hemofilie exista tratament. Este o boala tratabila. Un tratament eficient in tarile civilizate, unde se asigura un tratament eficient, pacientul nu are probleme, are speranta de viata normala. Este perfect integrat si este un om care aduce beneficii societatii, nu va reprezenta o povara. Suntem aici, pentru ca este datoria noastra sa atragem atentia societatii, agentiilor guvernamentale despre aceste neajunsuri", a mai spus seful sectiei de hematologie de la Fundeni.

Citeste si:
Ce trebuie să știi despre infecția cu Salmonella
Ce trebuie să știi despre...

Romania mai are doar 172 de medici hematologi, dintre care 85 sunt in Bucuresti, in timp ce in 17 judete nu exista astfel de medici, iar in alte 14 lucreaza cate un specialist, a declarat, cu acelasi prilej, presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Vasile Astarastoae.

Presedintele CMR a mai spus ca pacientii cu boli cronice din Romania sufera din cauza societatii si a atitudinii societatii, iar in politicile de sanatate este "o mare ipocrizie".

"Toata lumea vorbeste ca este importanta preventia, sunt importante programele, insa, daca ne uitam la nivelul Uniunii Europene, media din bugetul sanatatii este trei la suta. Romania aloca pentru programele de preventie 0,9 la suta si, daca mai adaugi si programele care sunt pentru boli rare, ajungi la 1,8 la suta din bugetul Sanatatii, pentru preventie. Abordarea este de un utilitarism ingust si care este de moment, fara sa existe o perspectiva si o filosofie a diferitelor programe. Aceasta abordare utilitarista este facuta de decidenti pe un principiu care nu priveste in viitor", a declarat presedintele CMR, la conferinta MEDIAFAX cu tema Ziua Internationala a Hemofiliei.

Citeste si:
Tratamentul anginei pectorale: opțiuni medicamentoase și proceduri
Tratamentul anginei...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.