Hidrologii au instituit cod galben de inundatii pe rauri din sapte judete si au prelungit de joi pana sambata, la ora 18.00, avertizarea pentru rauri din alte cinci judete, unde se pot produce cresteri de debite si niveluri, care ar putea duce la depasirea cotelor de atentie.

Potrivit avertizarii emise de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, codul galben se instituie joi, de la ora 13.00, pe raurile Vedea superioara si Calmatui (judetele Olt si Teleorman) si de vineri, ora 10.00, pe raurile Teleorman, Neajlov si Sabar (judetele Teleorman, Dambovita, Giurgiu si Ilfov), pe Prahova si unii afluenti (judetul Prahova) si pe afluentii Buzaului mijlociu si inferior (judetul Buzau), informeaza MEDIAFAX.

De asemenea, va fi prelungit pana sambata, la ora 18.00, codul galben emis miercuri, pe raurile din bazinele hidrografice Caras, Nera, Cerna (judetul Caras-Severin), Drincea (Mehedinti), Desnatui (Dolj), Jiu - sector aval Sadu (Gorj si Dolj) si pe unii afluenti din bazinul mijlociu si inferior (Gorj, Dolj si Mehedinti), pe Oltet (Gorj si Valcea) si pe unii afluenti ai Oltului inferior (Gorj, Olt, Valcea si Dolj).

Aceste fenomene se pot produce si pe afluenti de grad inferior ai raurilor vizate, precum si pe cursurile de apa necadastrate, a precizat INHGA.

De asemenea, cresteri importante de debite, care ar putea sa duca la atingerea cotelor de atentie, s-ar putea produce, de vineri, ora 16.00, pana sambata, la ora 18.00, si pe alte rauri mici din jumatatea de sud a Moldovei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.