Social 4 Aprilie 2014 09:50
Presedintele i Consiliului Judetean Mehedinti, Adrian Duicu, sefului IPJ Mehedinti, Stefan Ponea, si omului de afaceri Constantin Popescu, presedintele PSD Orsova au fost arestati preventiv in dosarul in care sunt acuzati de fapte de coruptie.

Instanta a admis astfel cererea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie, care i-au retinut joi pe Adrian Duicu, Stefan Ponea si Constantin Popescu.

Avocatii celor trei au declarat recurs la decizia de arestare, contestatia urmand sa se judece la Inalta Curte de Casatie si Justitie, informeaza MEDIAFAX.

Procurorii DNA au inceput urmarirea penala in cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenta, cumparare de influenta, instigare la dare de mita, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz in serviciu si doua infractiuni de folosire a influentei si autoritatii, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Constantin Stefan Ponea, seful IPJ Mehedinti la data faptelor, este acuzat de trafic de influenta si cumparare de influenta, iar omul de afaceri Constantin Popescu, de folosire a influentei si autoritatii, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Dupa inceperea urmaririi penale si retinerea lui Stefan Ponea, ministrul Afacerilor Interne a dispus retragerea lui de la comanda Inspectoratului de Politie Judetean Mehedinti si punerea lui la dispozitie.

In acelasi dosar sunt urmariti penal secretarul Consiliului Judetean (CJ) Mehedinti, sefa Casei de Asigurari de Sanatate a judetului, managerul Spitalului Judetean de Urgenta si alte sase persoane, acestia avand calitatea de suspect.

Secretarul CJ Mehedinti, Stefan Mednyasky, este urmarit penal pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii, in scopul obtinerii de foloase necuvenite.

Procurorii DNA o cerceteaza, pentru aceeasi infractiune, pe sefa Directiei Economice din CJ Mehedinti, Daniela Popescu.

Directoarea Casei de Asigurari de Sanatate Mehedinti, Elisabeta Rolea, si Grigorita Feraru, functionar public la aceeasi institutie, sunt urmarite penal pentru luare de mita, iar managerul Spitalului Judetean de Urgenta Drobeta Turnu Severin, Doina Boruga, pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii, in scopul obtinerii de foloase necuvenite.

Citeste si:
Femeie de 63 de ani, judecată pentru că vindea canabis, în Mehedinți
Un tânăr de 29 de ani, trimis...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.