Un pod din beton, construit in anii '70 peste raul Strei din judetul Hunedoara, s-a rupt, in noaptea de marti spre miercuri, dupa ce un pilon de sustinere a cedat, iar doua autoturisme au ramas suspendate, fara sa fie inregistrate victime.

Potrivit sefului Detasamentului de Pompieri Hunedoara al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) "Iancu de Hunedoara", capitan Ovidiu Oprean, podul peste raul Strei, care leaga comuna Bretea Romana de E66, s-a rupt de la jumatate, dupa ce un pilon a cedat, iar doua autoturisme care se aflau pe acesta au ramas suspendate, fiind recuperate de pompieri.

Conform sursei citate, autoturismele au ramas suspendate pe portiunea prabusita a podului, insa pasagerii din acestea nu au avut nevoie de ingrijiri medicale.

"Nu am realizat ce s-a intamplat. Am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare. Am realizat ca scap masina de sub control, in timp ce podul se prabusea cu mine cu tot. Am tras frana de mana ca sa nu scape de tot masina", a declarat unul din soferii a carui masina se afla pe pod, citat de MEDIAFAX.

Reprezentantii Consiului Judetean Hunedoara, in administrarea caruia se afla podul, s-au deplasat in zona si au format o comisie care va evalua situatia.

"Saptamana trecuta am avut un inginer care a trecut pe aici si nu se vedeau niciun fel de semne ca s-ar putea rupe podul. Este un accident si trebuie sa-i multumim Domnului ca nu au fost victime. S-a intamplat pe timpul noptii, cand nu este trafic intens. Pagubele sunt insemnate si va fi un efort pentru Consiliul Judetean sa refaca acest pod. Sper sa o putem face cat mai repede", a declarat vicepresedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Tiberiu Balint.

Podul, construit in anii '70, lung de aproape doua sute de metri, nu mai poate fi folosit, astfel ca locuitorii satelor din apropiere vor fi nevoiti sa faca un ocol de zece kilometri pentru a ajunge la E66.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.