Senatul a adoptat, marti, in plen, o initiativa legislativa privind exercitarea profesiei de bona, care stabileste situatiile in care o persoana nu poate fi angajata ca bona, dar si faptul ca familia este obligata sa incheie un contract de munca pentru aceasta.

Senatul a votat raportul de admitere la propunerea legislativa privind reglementarea profesiei de bona, cu amendamente, cu 87 de voturi "pentru", anunta MEDIAFAX.

Propunerea legislativa a fost adoptata cu 89 de voturi "pentru" si doua abtineri.

Proiectul, semnat de mai multi parlamentari PSD, PNL, PDL, PPDD, PC, reglementeaza exercitarea profesiei de bona, in scopul serviciilor specializate de ingrijire si supraveghere a copilului. Serviciile furnizate de bona sunt servicii pentru armonizarea vietii de familie cu viata profesionala, asa cum sunt reglementate de legea 292/2011 a asistentei sociale.

Comisia de invatamant din Senat a adoptat mai multe amendamente la propunerea legislativa, adoptand un raport de admitere in acest sens.

In timpul dezbaterilor, initiatorii au aratat ca propunerea legislativa reglementeaza profesia de bona, aratand ca situatia din Romania invoca o astfel de lege, tinand cont de lipsa de locuri din crese si gradinite si de nevoia parintilor de a se intoarce la munca.

Senatorul Elena Fedorovici (PSD) a precizat ca, de cele mai multe ori, aceste bone nu au contract de munca inregistrat la institutiile competente, iar in acest fel se perpetueaza munca la negru.

Senatorul PSD Gabriela Firea a tinut sa aprecieze, la randul sau, ca propunerea legislativa este sustinuta de parlamentari din toate grupurile politice, adaugand ca situatia copiilor se bucura de toata atentia parlamentarilor, fie ca sunt la putere sau in opozitie.

"Acest proiect urmareste dreptul fundamental si suveran al copiilor", a mai spus Gabriela Firea, apreciind ca, prin acest proiect, copiii beneficiaza de asistenta calificata.

Ea s-a adresat presedintelui Senatului, Crin Antonescu, spunand ca fiica acestuia, Irina, este destul de mare, nu mai trebuie sa beneficieze de bona, dar, la randul ei, va avea copii si poate va apela la aceste servicii ale unei bone calificate.

Citeste si:
Ce meserie ar fi avut Denis Hanganu, dacă nu era actor: „O spun...
Ce meserie ar fi avut Denis...

Crin Antonescu i-a raspuns: "M-ati convins. Ar trebui sa vorbiti mai des in numele PSD".

Potrivit amendamentelor Comisiei de invatamant, initiativa legislativa prevede ca poate fi bona orice cetatean roman sau strain, cu domiciliul sau resedinta legala in aceeasi localitate cu domiciliul/resedinta parintilor si orice persoana straina cu drept de munca in Romania sau daca poseda diploma recunoscuta sau echivalata pentru domeniul de activitate.

Persoanele care vor exercita aceasta profesie trebuie sa fie apte din punct de vedere medical si psihologic, aceasta conditie urmand a se dovedi cu un raport eliberat in conditiile legii si sunt obligate sa nu aiba antecedente penale dovedite prin certificat de cazier judiciar.

Prin titlul oficial de calificare a bonelor se intelege certificatul de calificare, diploma sau un alt titlu de bona recunoscute sau echivalate, documentele care atesta indepinirea acestei profesii urmand a fi actualizate anual.

Citeste si:
Cat câștigă o bonă în București pentru un program de 4 ore
Cat câștigă o bonă în...

Initiativa mentioneaza si conditiile in care o persoana nu poate fi bona, si anume persoana care a fost condamnata definitiv pentru o fapta penala, persoana care, in exercitarea profesiei de bona, a savarsit abuzuri prin care au fost incalcate drepturi fundamentale ale omului, stabilite prin hotarare judecatoreasca definitiva, dar si persoana care locuieste cu alte persoane condamnate definitiv pentru fapte penale sau persoana decazuta din drepturile parintesti prin hotarare judecatoreasca.

Nu poate fi bona nici persoana care sufera de boli cronice transmisibile, persoana care este dependenta de alcool, droguri sau alte substante psihotrope sau persoana careia i s-a retras atestatul de asistent maternal.

Potrivit proiectului, bona poate oferi simultan servicii de ingrijire si supraveghere pentru cel mult patru copii, cu varste intre 3 luni si 4 ani. Pentru copiii de peste 4 ani, bona poate oferi, simultan, servicii de supraveghere pentru cel mult 6 copii.

Citeste si:
Adda și soțul ei s-au mutat la casă nouă: „Am lucrat cot la cot cu...
Adda și soțul ei s-au mutat...

In desfasurarea activitatii, bona indeplineste cel putin urmatoarele atributii: ingrijirea si supravegherea copilului, hranirea copilului, acordarea primului ajutor, in caz de imbolnavire/accidentare a copilului, informarea reprezentantilor legali cu privire la evolutia copilului precum si informarea de urgenta a angajatorului cu privire la aparitia unor situatii deosebite in privinta copilului, insotirea copilului la activitati recreative, culturale, artistice, sportive si scolare proprii varstei.

Exercitarea acestor atributii se face in baza unui plan de activitati, stabilit de comun acord cu parintii, in functie de nevoile copilului si ale familiei acestuia.

Un alt articol mentioneaza faptul ca bona raspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor acestei legi si ale reglementarii legale privind activitatea persoanei juridice unde este angajata. Constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia si sanctiunile sunt prevazute in statutul profesiilor si, dupa caz, in reglementarea specifica persoanei juridice in slujba careia se afla bona.

Citeste si:
România este într-o situație mai bună sau mai rea ca înainte de 1989?
România este într-o situație...

Bona care nu este angajata a unei persoane juridice raspunde, conform legii, pentru activitatile pe care le desfasoara in exercitarea profesiei.

Proiectul mai prevede ca angajatorii, persoane fizice sau juridice, au obligatia de a incheia un contract de munca pentru bone.

Propunerea legislativa face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind prima camera sesizata.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.