"Intrarea in monahism se poate face numai dupa 18 ani. Aceasta presupune un examen mai complex care vizeaza in principal vocatia, dar si un test pishologic si multe altele", a explicat Constantin Stoica.
El a mai aratat ca, daca un minor cere gazduire la o manastire, acesta va fi ajutat, dar conducerea bisericii va sesiza organismele abilitate, nefiind permisa nici gazduirea minorilor fara parinti in aceste lacasuri.
Duhovnicul elevei de la Colegiul "Sfantul Sava", care a disparut, miercuri, in drum spre scoala, a fost audiat de politisti si a prezentat anchetatorilor continutul unui mail in care fata de 15 ani il anunta ca doreste sa se calugareasca, potrivit unor surse din Politie.
Preotul parhoh al Bisericii "Santul Nicolae" Militari, Visarion Alexa, a declarat politistilor ca stia de la Iulia Cristina Ionescu faptul ca aceasta intentiona sa urmeze "o viata monahala" si chiar a pus la dispozitia anchetatorilor un mail primit de la fata in varsta de 15 ani care il anunta ca doreste sa plece la o manastire.
Surse din randul anchetatorilor au declarat anterior pentru MEDIAFAX ca fata este foarte credincioasa si a intentionat sa fuga de acasa la 12 ani, insa a fost oprita atunci de duhovnicul ei.
Politistii au facut deja o adresa catre Patriarhia Romana pentru a se verifica daca eleva a ajuns la vreuna dintre manastirile din tara.
Totodata, reprezentantii Centrului Roman pentru Copii Disparuti - Focus au declarat pentru MEDIAFAX ca participa la activitatile de cautare a adolescentei, distribuind postere cu semnalmentele si poza minorei in judetele indicate de Politie, respectiv Iasi, Suceava si Neamt.
Pentru coordonarea operatiunilor de cautare a tinerei disparute, la nivelul Politiei Capitalei a fost constituit un punct de comanda din care fac parte directorul adjunct al Politiei Capitalei pe linie de investigatii criminale, seful Politiei Sectorului 5, si cate un reprezentant din partea Directiei de Investigatii Criminale a Politiei Romane si a Departamentului de Informatii si Protectie Interna.
Minorii cu vârsta de peste 16 ani pot călători în afara țării fără...
Politia Capitalei a solicitat, vineri, sprijinul cetatenilor pentru a o gasi pe eleva de la Colegiul "Sf. Sava", data disparuta dupa ce nu a mai ajuns miercuri la scoala, si face publice in acest sens semnalmentele fetei de 15 ani.
"Minora disparuta se numeste Ionescu Iulia Cristina, este in varsta de 15 ani si are urmatoarele semnalmente: inaltime 1,67 m, greutate 50 kg, fata ovala, ten de culoare deschisa, ochi verzi, par saten inchis lung si drept, barbie rotunda. La data disparitiei era imbracata cu pantaloni negri, camasa alba, pulover mov, scurta neagra cu nasturi aurii si ghete negre", se arata in comunicat
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro