Trei persoane au fost ranite, prin impuscare cu bile de cauciuc, ele fiind implicate intr-un conflict pentru un loc de parcare, in zona Dristor din Capitala

Trei barbati au fost impuscati cu bile de cauciuc in conflictul din cartierul Dristor din Capitala, ei aflandu-se la Spitalul Floreasca, in timp ce unul a fost lovit in cap, fiind transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni, au precizat pentru MEDIAFAX cadre medicale.

Toti cei patru au fost gasiti constienti de echipajele de prim ajutor, a precizat medicul SMURD Manuela Guran.

Intr-o declaratie de presa sustinuta in fata Spitalului Floreasca, medicul Dan Marinescu a precizat ca, dintre cele trei victime transportate la aceasta unitate, un barbat are o plaga lombara cu corp strain in muschi, un altul are o plaga la nivel facial, iar cel de-al treilea prezinta plagi in torace si in lobul occipital, acesta din urma acuzand o stare de somnolenta.

Potrivit unor oficiali din Politia Capitalei, incidentul a avut loc dupa ce victimele ar fi ocupat un loc de parcare de pe strada scolarilor. La un moment dat, proprietarul locului de parcare s-ar fi prezentat la fata locului, intr-un autoturism, care conform martorilor, avea numar de Bulgaria.

In prezent, politistii audiaza martori pentru a stabili contextul in care s-a produs agresiunea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.