Hotelul de Gheata de la Balea Lac a fost deschis luni, cu doua zile mai devreme decat se estimase initial, ca urmare a finalizarii lucrarilor, in incinta fiind amenajate 12 camere in stil baroc, iar primii turisti se vor caza aici de Craciun.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, luni, de realizatorii Hotelului de Gheata de la Balea Lac, constructia a fost finalizata cu doua zile mai repede decat se estimase initial, astfel ca a fost deschisa pentru vizitare.

"Pentru temerarii ce doresc sa-si petreaca o noapte aici exista amenajate 12 camere cu pat dublu. In plus, hotelul are si un bar de gheata, unde se pot servi diverse bauturi, inclusiv specialitati in pahare de gheata, precum si un restaurant pentru servirea mesei (unele preparate sunt servite pe platouri de gheata), o zona pentru pregatirea preparatelor culinare si un hol de intrare", se arata in comunicat, transmite MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, tema Proiectului de marketing turistic "Hotel of Ice Balea Lac" din acest sezon este "Baroque in Ice", astfel ca fiecare camera a hotelului are un nume si este amenajata dupa un element simbol ce are legatura cu barocul.

Printre personalitatile care dau numele camerelor se afla Samuel Von Brukenthal, Ludovic al XIV-lea (Regele Soare), Maria Antoaneta, Maria Teresa, Antonio Vivaldi, Bach, Rembrandt, Voltaire, Moliere, dar exista si o camera cu numele celebrului palat Schonbrunn din Viena.

Organizatorii anunta ca si cele trei camere de tip iglu au fost finalizate, acestea purtand numele D’Artagnan, Athos si Porthos.

Potrivit comunicatului, iluminatul Hotel of Ice este unul deosebit, fiind realizat cu instalatii cu leduri ecologice, care nu degaja caldura, fiind amplasate astfel incat sa creeze efecte deosebite, atat in camere, cat si in hol.

Potrivit comunicatului de luni, primii turisti care se vor caza in constructia de gheata sunt englezi si vor ajunge la Balea Lac in ziua de Craciun.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.