Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant a amanat declansarea grevei generale pana in al doilea semestru al anului scolar, intrucat consultarea membrilor FSLI nu a putut fi incheiata inainte de dezbaterea proiectului bugetului de stat in plenul Parlamentului.

FSLI a aratat joi, intr-un comunicat de presa, ca a inceput din 25 noiembrie referendumul de consultare a membrilor de sindicat, prin care acestia sa-si exprime optiunea privind greva generala incepand cu 9 decembrie, data la care, "daca lucrurile ar fi decurs normal din punct de vedere politic", ar fi trebuit sa intre in dezbaterea Plenului Parlamentului proiectul bugetului de stat pe anul 2014.

"Scandalul politic la nivel inalt generat tocmai de acest proiect de lege a condus la adoptarea, in mod nejustificat, a Legii Bugetului de Stat pe anul 2014, dupa mai putin de 20 de ore de dezbatere in Parlament. Avand in vedere timpul scurt pe care l-au avut la dispozitie sindicatele afiliate pentru a-i consulta pe toti cei 173.000 de membri, nu s-a reusit consultarea in integralitate a tuturor acestora. Conform datelor primite de la sindicatele afiliate, din cei aproximativ 70 la suta din membrii consultati, aproximativ 50 la suta s-au exprimat pentru declansarea grevei generale incepand cu 9 decembrie 2013", se arata in comunicatul citat, transmite MEDIAFAX.

FSLI a precizat ca o greva generala se poate declansa daca cel putin 50 la suta din totalul membrilor de sindicat isi exprima optiunea pentru aceasta forma de protest, astfel incat amanarea ei este obligatorie in acest context.

"Rezultatele partiale ale acestui referendum scot in evidenta un lucru clar: starea de nemultumire in randul salariatilor din invatamant este foarte mare si, conform acestor rezultate si a numeroaselor mesaje pe care le primim din randul membrilor de sindicat, greva generala trebuie amanata pentru semestrul al-II-lea al acestui an scolar", au spus reprezentantii FSLI.

Presedintele FSLI, Simion Hancescu, spunea in 6 noiembrie, in timpul protestului organizat in Capitala, ca ar putea fi organizat un referendum in randul cadrelor didactice, cu privire la declansare grevei generale in perioada alegerilor europarlamentare sau inainte de incheierea anului scolar.

Citeste si:
Protestul transportatorilor continuă. Manifestanții au spus că...
Protestul transportatorilor...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.