Aproximativ 90 de salariati ai combinatului Oltchim din Ramnicu Valcea care luni dimineata au protestat in curtea fabricii s-au retras in sectii, in timp ce zece dintre angajati au anuntat ca nu renunta la protest si intra in greva foamei.

Potrivit liderului sindicatului "Victoria" din cadrul Oltchim, Cornel Cernev, zece dintre salariatii care luni dimineata au participat la protestul spontan au anuntat ca intra in greva foamei, continuand protestul in curtea combinatului.

Ceilalti aproximativ 90 de protestatari au revenit in sectii, a precizat liderul sindical.

Conform sursei citate, cei mai multi dintre salariatii Oltchim care au anuntat ca intra in greva foamei sunt operatori chimisti angajati in combinat de peste 20 de ani.

"Sunt oameni care au copii acasa, sunt cazuri sociale, sunt oameni care asta stiu sa faca, sa lucreze in acest domeniu", a declarat Cernev pentru MEDIAFAX.

El a precizat ca in zilele urmatoare ceilalti salariati din combinat vor continua sa protesteze in curtea unitatii, principala nemultumire fiind faptul ca oamenii, care nu si-au luat salariile de peste doua luni si jumatate, nu stiu cand vor fi platiti, in conditiile in care activitatea unor sectii este oprita.

"Am cerut conducerii combinatului sa ne comunice cand si cum vom fi platiti pentru decembrie. Nici s-a promis ca vom primi un comunicat in acest sens astazi, dar pana acum nu am primit nimic", a spus liderul sindical.

Acesta a adaugat ca restantele salariale si incertitudinea privind plata salariului pe decembrie nu reprezinta singurele motive ale protestului. Salariatii combinatului acuza si faptul ca dupa intrarea in insolventa la Oltchim s-au facut angajari, fiind aduse "persoane care habar nu au despre activitatea acestui combinat chimic". Angajatii reclama, de asemenea, "salariile mari, de 8.000-9.000 de lei", pe care le-ar lua membrii conducerii combinatului si spun ca in unitate se fac cheltuieli semnificative pentru masinile de serviciu si pentru protocol.

Aproximativ o suta de salariati ai combinatului Oltchim din Ramnicu Valcea au declansat, luni, un protest spontan, oamenii iesind in curtea combinatului si cerand salariile restante pe doua luni si jumatate si schimbarea directorilor despre care afirma ca sunt "pusi politic in functii".
Oltchim Ramnicu Valcea este in situatia jenanta de a se ruga de finantatori sa ii dea un credit de 15 milioane euro pentru redeschiderea unei sectii de productie, dar nicio banca nu vrea sa imprumute combinatul, declara, vineri, ministrul Economiei, Andrei Gerea.

Citeste si:
Guvernul îngheață salariile și blochează angajările în sistemul...
Guvernul îngheață salariile...

Statul detine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din actiunile Oltchim, si a esuat anul trecut in incercarea de a privatiza combinatul chimic.
O noua incercare de vanzare a Oltchim este programata pentru luna februarie a anului viitor, ofertele angajante putand fi depuse pana la 17 ianuarie.

Administratorii judiciari ai Oltchim au semnat saptamana trecuta o scrisoare de intentie cu doua companii din China, Baota Petrochemical Group si Junlun Petroleum, interesate sa participe la privatizarea societatii din Ramnicu Valcea.

Oltchim a raportat pentru primele noua luni pierderi de 172,74 milioane lei, cu 44% mai reduse decat cele consemnate in aceeasi perioada din 2012, la afaceri in scadere la jumatate, la 359,48 milioane lei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.