Saisprezece localitati din judetele Dambovita, Olt, Mehedindeti, Giurgiu, Valcea si Dolj au ramas fara energie electrica din cauza ninsorii si a viscolului, echipele de la Electrica intervenind, miercuri, pentru remedierea avariilor, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.

In zonele in care a nins, incepand de marti seara, autoritatile au intervenit cu utilaje de deszapezire si imprastiere de material antiderapant, nefiind anuntate inchideri de drumuri nationale sau judetene, arata miercuri Ministerul Afacerilor Interne, intr-un comunicat de presa.

Potrivit MEDIAFAX, Politia Rutiera a dat, in ultimele 24 de ore, 541 de sanctiuni contraventionale soferilor care nu au respectat regulile de circulatie.

Reprezentantii Electrica au informat MAI ca, miercuri dimineata, erau interventii pentru remedierea avariilor si reluarea alimentarii cu energie electrica in 16 localitati din judetele Dambovita, Olt, Mehedinti, Giurgiu, Valcea si Dolj.

"La nivel national, nu sunt probleme cauzate de efectele meteorologice nefavorabile. La aceasta ora, nu sunt in desfasurare actiuni ale Inspectoratelor pentru Situatii de Urgenta de interventie pentru inlaturarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase", a precizat MAI.

In judetele Arges, Giurgiu si Mehedinti au fost activate, din ordinul prefectilor, Comandamentele Operationale Judetene, iar daca va fi necesar, astfel de comandamente vor fi infiintate si in alte judete.

In ultimele 24 de ore au intervenit peste 3.200 de politisti de la rutiera, ordine publica si transporturi, cu peste 900 de mijloace.

Citeste si: Circulatie ingreunata pe drumuri din 12 judete, din cauza zapezii


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.