Scoaterea elevilor din clasa in timpul orei, trimiterea lor la colt, insultele si jignirile sunt interzie prin lege in mediul scolar, profesorii, dar si personalul administrativ si auxiliar putand fi sanctionati cu amenzi cuprinse intre 1.000 si 2.500 de lei pentru tratament degradant in scoala.

Elevii nu mai pot fi dati afara din clasa in timpul orelor si nici nu mai pot fi pedepsiti prin trimiterea lor la colt sau prin punerea lor sa stea in picioare in timpul orei, astfel de masuri, considerate tratamente degradante, fiind interzise prin Legea 257/2013 care modifica si completeaza Legea 272/2004 privind protectia drepturilor copilului.

Directia pentru Protectia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice a prezentat, marti, modificarile aduse legii, marcand astfel Ziua Internationala a Drepturilor Copilului, sarbatorita in fiecare an pe 20 noiembrie.

Una dintre modificari vizeaza interzicerea tratamentului degradant in scoala si introducerea de sanctiuni pentru personalul didactic, dar si pentru cel administrativ in cazul in care insulta, discrimineaza sau umileste copilul.

Directorul Directiei pentru Protectia Copilului, Elena Tudor, a declarat ca pentru incalcarea acestor prevederi legale au fost prevazute si sanctiuni, personalul didactic si nedidactic putand fi amendat cu sume cuprinse intre 1.000 si 2.500 de lei. Ea a precizat insa ca profesorii nu vor fi amendati doar pentru ca au insultat o singura data un copil, o astfel de sanctiune impunandu-se atunci cand se constata ca astfel de actiuni afecteaza psihologic minorul, ii afecteaza rezultatele scolare sau comportamentul in cadrul familiei.

Articolul 48, alineatul 2 din Legea 257/2013 prevede ca, "in cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de catre cadrele didactice, personalul didactic auxiliar si cel administrativ si de a fi informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora". Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante in cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Femeile însărcinate și părinții cu copii sub 5 ani vor avea...
Femeile însărcinate și...

George Roman, director de programe la Organizatia "Salvati Copiii", a spus ca acest lucru inseamna de fapt ca profesorii nu mai au voie sa tina copiii la usa, la colt sau sa ii dea afara din clasa.

"De asemenea, sunt interzise orice tip de insulta, discriminare, obligarea copilului sa stea in picioare, precum si orice actiune care umileste copilul", a precizat Roman.

Directorul Directiei pentru Protectia Copilului a mai spus ca modificarea si completarea Legii 272/2004 a fost necesara pentru a acoperi anumite lacune identificate de-a lungul timpului. Secretarul de stat din Ministerul Muncii Codrin Scutaru a declarat ca noile prevederi au avut in vedere o mai buna reglementare, dar si responsabilizarea parintilor.

"Din analiza cazuisticii a rezultat ca existenta cadrului legislativ coerent nu si-a dovedit eficienta in lipsa unor sanctiuni", a spus Scutaru.

Citeste si:
Profesorii sunt principala problemă a sistemului de educație din...
Profesorii sunt principala...

Legea 257/2013 a fost publicata in Monitorul Oficial in 30 septembrie, iar pana la inceputul anului viitor ar trebui finalizata legislatia subsecventa, respectiv patru proiecte de Hotarare de Guvern.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.