Aproximativ 14% dintre romani nu mai cumpara sau nu mai consuma carne de pui din comert, dupa declansarea scandalului legat de carnea de pui alterata descoperita in mai multe magazine, reiese dintr-un studiu IRES dat publicitatii joi.

O treime dintre participantii la studiu care au auzit de acest scandal recunosc ca si-au schimbat comportamentul de consum in privinta carnii de pui, spun realizatorii cercetarii.

Schimbarea se traduce, in cazul celor mai multi dintre respondenti, in primul rand prin refuzul de a mai cumpara sau de a mai consuma carne de pui din comert (43%) si sporirea atentiei la cumparaturi (26%), se mai precizeaza intr-un comunicat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES).

Asta ar inseamna, raportat la totalul respondentilor, ca aproximativ 14% dintre romani nu mai cumpara sau nu mai consuma carne de pui din comert, dupa declansarea scandalului carnii alterate. De asemenea, alte 26 de procente din totalul celor care sustin ca si-au schimbat comportamentul de consum in privinta carnii de pui spun ca, de la inceperea scandalului, sunt mai atenti la cumparaturi.

Potrivit sursei citate, studiul a evaluat deopotriva perceptia romanilor despre evenimentele legate de carnea de pui alterata, dar si comportamentele de consum alimentar si gradul de informare cu privire la siguranta alimentara. Astfel, arata realizatorii studiului, romanii sunt informati si interesati cu privire la evenimentele legate de siguranta alimentara si se declara atenti la etichetarea produselor pe care le consuma, scrie MEDIAFAX.

Cercetarea arata ca aproape noua din zece respondenti (87%) au auzit despre evenimentele legate de carnea de pui alterata, insa doar noua procente cunosc numele producatorului carnii, respectiv Avicola Calarasi, iar 13% spun ca este un producator din Calarasi. Dintre cei intervievati, 67% nu cunosc producatorul.

Din totalul celor care au auzit de Avicola Calarasi, peste 40 la suta au consumat produse ale acestui producator, iar gradul de incredere in acestea este mai degraba scazut, cel mai probabil recentele evenimente fiind cele care stau la baza acestor rezultate, arata IRES.

Citeste si:
4 moduri inteligente prin care poți reduce consumul de energie...
4 moduri inteligente prin...

Totodata, 53% dintre respondentii care au auzit de Avicola Calarasi spun ca au putina si foarte putina incredere in produsele din carne de pui ale acestui producator, iar 28% au incredere multa si foarte multa.

In acelasi context, peste jumatate dintre cei intervievati (57%) considera ca autoritatile statului au actionat suficient de rapid pentru confiscarea carnii de pui alterate, iar o treime insa nu impartasesc aceasta opinie si cred ca nu s-a actionat rapid.

Peste jumatate dintre participantii la studiul IRES care au auzit de scandalul carnii de pui alterate cred ca nivelul riscului in urma acestui eveniment este mai mic decat cel existent in cazul evenimentelor legate de gripa aviara din 2009, se mai precizeaza in comunicatul privind aceasta cercetare. Realizatorii studiului mai spun ca, in Romania, consumul de carne de pui este foarte ridicat. Astfel, 97% dintre participantii la studiu mananca acest tip de carne, sase din zece romani o consuma de cateva ori pe saptamana, in timp ce un roman din zece o consuma zilnic.

Citeste si:
Alimentația puiului de câine: Ce trebuie să știi?
Alimentația puiului de câine:...

Peste o treime dintre consumatori spun ca isi cresc sau isi sacrifica singuri pasarile, in timp ce 60% o cumpara de la diferiti furnizori. Astfel, unul din trei respondenti isi procura carnea de pui din supermarket sau hypermarket, iar unul din cinci romani o cumpara din magazine specializate. Pentru cinci la suta dintre respondenti, procurarea carnii de pui se face "la intamplare", conform studiului IRES.

Pe de alta parte, sondajul a avut in vedere interesul cu privire la siguranta alimentara. Potrivit sursei citate, peste jumatate dintre participantii la studiu declara ca au putina sau foarte putina incredere in calitatea carnii de pui vandute in magazinele din Romania.

Totodata, peste 60% dintre respondenti sustin ca, atunci cand cumpara un produs, ii studiaza eticheta, pentru a se informa cu privire la ceea ce contine acesta.

Citeste si:
Află ultimele trenduri din comerțul online: Specialiști de top vin...
Află ultimele trenduri din...

In ceea ce priveste ingrijorarile legate de posibilitatea producerii unor epidemii care sa aiba la baza virusi transmisibili prin alimente, cea legata boala vacii nebune este cea care trezeste cele mai putine ingrijorari, in timp ce o epidemie de salmonella este cea care ii ingrijoreaza cel mai mult pe romani.

Studiul a fost realizat, in perioada 5-6 noiembrie, pe un esantion de 1.493 de persoane in varsta de cel putin 18 ani.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.