O persoana a murit, iar alte cinci, intre care o mireasa, au fost ranite, in noaptea de sambata spre duminica, in urma unui accident produs in judetul Cluj, dupa ce masina in care se aflau a lovit un cal lasat nesupravegheat.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Cluj, Gina Pop, a declarat, duminica, pentru MEDIAFAX, ca politistii cerceteaza cauzele exacte in care a avut loc accidentul.

"Din primele informatii rezulta ca o masina in care se aflau sase persoane, soferul si cinci pasageri, a fost implicata intr-un accident care a avut loc in noaptea de sambata spre duminica, pe DJ 161D, pe directia de mers dinspre localitatea Nires spre Dej, dupa ce a lovit un cal lasat nesupravegheat pe carosabil. In urma impactului, cinci persoane au fost ranite, trei grav si doua mai usor, iar una, o femeie de 49 de ani, a decedat. Se pare ca printre persoanele ranite grav se afla o mireasa si una din nasele de cununie, iar persoana decedata este cealalta nasa", a spus Pop.

Persoanele ranite au fost transportate la UPU Cluj-Napoca.

Potrivit politistilor din Dej prezenti la locul accidentului, mai multe persoane care participau la o nunta in localitatea Nires ar fi furat mireasa, conform traditiei, si s-ar fi urcat cu aceasta intr-o masina.

Politistii clujeni au stabilit, in urma cercetarilor, ca vinovat de producerea accidentului este proprietarul calului lasat nesupravegheat, acesta fiind cercetat pentru ucidere din culpa.

"Cu ocazia cercetarii imprejurarilor in care s-a produs accidentul, politistii au stabilit ca vinovat este C. V., acesta lasand calul nesupravegheat pe timpul noptii, barbatul incalcand regula de circulatie privind «supravegherea animalelor pe partea carosabila» fapta prevazuta si sanctionata de art. 163, alin. 1, din Regulamentul de aplicare al OUG 195/ 2002, republicata. Politistii continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, barbatul fiind cercetat in libertate", se arata intr-un comunicat transmis duminica de IPJ Cluj.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.