Deputatul Bogdan Ciuca a precizat ca, prin legea privind cainii fara stapan adoptata, deputatii au majorat de la 7 zile calendaristice la 14 zile lucratoare termenul in care autoritatile locale au obligatia de a tine cainii in adapost specializat la dispozitia celor care vor sa-i revendice.

"In primul rand, am majorat termenul de la 7 zile calendaristice la 14 zile lucratoare, adaugand timp in care autoritatile locale au obligatia sa tina cainele in adapost special la dispozitia celor care vor sa-i revendice. Primele sapte zile sunt dedicate revendicarii si urmatoarele sapte zile sunt dedicate atat revendicarii, cat si adoptarii. Am stabilit ca adoptia si revendicarea sunt gratuite, am stabilit ca adoptia se poate face atat interna, cat si internationala, de persoane fizice sau juridice", a explicat Bogdan Ciuca, presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor.

El a mai spus ca, potrivit proiectului adoptat de Camera Deputatilor, dupa 14 zile lucratoare imputernicitul primarului va analiza caz cu caz fiecare caine, va constata daca s-au intocmit toate procedurile legale si va putea emite o decizie de eutanasiere in conditiile Conventiei europene pentru protectia animalelor si luand in calcul posibilitatile de cazare in adapost si resursele financiare ale consiliului local.

"Practic, daca exista sume suficiente alocate acestui serviciu si locuri disponibile de cazare, imputernicitul primarului va putea amana emiterea acestei decizii de eutanasiere", a precizat Bogdan Ciuca.

Astfel, potrivit amendamentelor adoptate marti de Camera Deputatilor, "cainii fara stapan vor fi cazati in adaposturile serviciilor pentru gestionarea cainilor fara stapan, pentru o perioada de 14 de zile lucratoare. Populatia trebuie informata depre existenta adapostului, programul de vizitare, posibilitatea de adoptie sau revendicare, prin afisare la sediul adapostului si al serviciului specializat".

Animalele bolnave incurabil, declarate ca atare, in urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar, examen la care pot asista reprezentanti dinpartea organizatiilor neguvernamentale pentru protectia animalelor, in baza fisei de observatie, vor putea fi eutanasiate de indata, mentioneaza un alt articol al legii.

Citeste si:
Eforturile Audi: de la protejarea animalelor și plantelor, până la...
Eforturile Audi: de la...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.