Sebastian Bodu a sesizat Politia Capitalei acuzand de omor din culpa Asociatia "Caleidoscop".

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu anunta ca a sesizat Politia Capitalei si ANSVSA, acuzand de omor din culpa Asociatia "Caleidoscop", care detinea unul dintre cainii care l-au ucis pe un baietel de 4 ani in zona Parcului Tei din Capitala, scrie MEDIAFAX.

El mentioneaza ca, potrivit art. 8 alin. 2 din ordonanta, adoptia cainilor de catre solicitanti se va face pe baza declaratiei-angajament al carei model este prevazut in anexele nr. 4 si 5 iar conform pct. 4 din angajamentul semnat, adoptatorul se obliga sa nu abandoneze cainele (in cazul in care nu il mai doreste, animalul trebuie predat Serviciului de gestionare a cainilor fara stapan).

"In fapt, cainele care a omorat prin muscaturi un copil de 4 ani si l-a ranit pe fratele acestuia, de 6 ani, in zona Parcului Tei din Bucuresti, fusese adoptat de asociatia mai sus mentionata iar lasarea lui in libertate, din orice motive, constituie o incalcare a angajamentului care prevede fie pastrarea, fie predarea lui. Odata adoptat, cainele intra in paza juridica a adoptatorului care raspunde contraventional, civil si penal pentru acesta", subliniaza Sebastian Bodu.

Europarlamentarul PDL precizeaza ca responsabilitatea civila bazata pe paza juridica a adoptatorului este independenta de orice culpa.

"Asadar, raspunderea Asociatiei «Caleidoscop» este una obiectiva, nimic neputand inlatura raspunderea delictuala reglementata de art. 1375 si urm. C. Civ.", mai arata Bodu.

El ii incurajeaza pe parintii celor doi frati atacati de caini sa se indrepte impotriva Asociatiei "Caleidoscop" si a persoanei care a semnat formularul de adoptie cu o actiune in pretentii.

"Imi exprim compasiunea fata de familia copilului omorat intr-un mod salbatic si sper ca raspunderea contraventionala, civila si penala, chiar daca nu poate compensa pierderea unui suflet de om, sa aduca cel putin dreptatea pe care legea o poate face", mai arata Bodu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.