Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat a anuntat, luni, ca pana la sfarsitul anului toate cele opt regiuni de dezvoltare vor dispune de cate un elicopter SMURD, unul urmand sa fie coordonat de la Cluj-Napoca si sa deserveasca Regiunea de Nord-Vest.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca in momentul de fata sistemul medical de urgenta dispune de sase elicoptere SMURD, pentru tot atatea regiuni de dezvoltare.

"Anul acesta vom finaliza cele opt regiuni, fiecare regiune va avea propriul elicopter SMURD. Si Regiunea de Nord-Vest va avea un elicopter sub coordonarea centrului universitar Cluj-Napoca. Ultimele doua elicoptere urmeaza sa ajunga prin noiembrie-decembrie. Acum avem sase elicoptere, vom avea opt, cate unul pe regiune, si apoi vom face o analiza sa vedem daca mai trebuie in anumite puncte. Nu va fi elicopterul adus la Cluj, de aici va avea loc coordonarea lui, pentru ca nu pot sa fie doua elicoptere in doua judete apropiate si sa ramana zone neacoperite. Cel mai apropiat elicopter SMURD este la Targu Mures", a spus Arafat, potrivit MEDIAFAX.

In prezent, cele sase elicoptere SMURD isi desfasoara activitatea de la Targu Mures, Iasi, Bucuresti, Arad, Craiova si Constanta.

Ultimele doua elicoptere vor deservi Regiunile de Dezvoltare Nord-Vest si Sud-Est.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.