Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, la Sibiu, ca a intrat la facultate cu media 9.23 pentru ca a dat "un bacalaureat care nu era patat de obiceiurile din zilele noastre", afirmand ca reprezentantii MEN "ar trebui sa se gandeasca serios" la reintroducerea admiterii la liceu si facultate.

Vicepremierul Liviu Dragnea, care participa, joi, la Sibiu, la o dezbatere pe tema regionalizarii, a spus ca educatia trebuie restructurata, iar liderii politici ar trebui sa "aiba curaj" sa faca acest lucru.

"Trebuie sa avem curaj sa ne hotaram pana la urma cum structuram educatia. Atat timp cat noi admitem la liceu cu mediile din a VIII-a, iar la facultate cu media de la bacalaurat sau de la anumite materii din timpul liceului, sigur ca se concentreaza foarte mult pe acest examen", a mai declarat vicepremierul.

Dragnea a mai spus ca reprezentantii Ministerului Educatiei ar trebui sa se gandeasca la reintroducerea examenelor de admitere la liceu si facultate.

"Ar trebui sa se gandesca serios cei de la Ministerul Educatiei si alti lideri politici daca nu cumva ar trebui reintrodus, macar ceea ce era inainte, si anume examen de admitere in liceu, examen de trepta, examen de admitere la facultate si fiecare in functie de capacitati se specializeaza si ajunge sa conduca parti din aceasta tara care genereaza progres", a adaugat Dragnea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.