Facand referire la cererea de revocare a procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, premierul Viorica Dancila a mentionat ca asteapta sa vada ce hotarare va lua presedintele Klaus Iohannis, insa il va sustine pe ministrul Justitiei, Tudorel Toader.
“Nu am ezitat niciodata sa imi asum responsabilitatea. Poate acesta a fost si motivul pentru care presedintele Liviu Dragnea, partidul, m-au sustinut pentru postul de prim-ministru. Dar legat de acest aspect, vreau sa vad in primul rand ce va face presedintele, pentru a putea lua o decizie. Insa ceea ce va pot spune sigur este ca il voi sustine pe ministrul Justitiei. (...) Nu pot sa anticipez, astept sa vad ce hotarare va lua domnul presedinte Iohannis, dar subliniez: il sustin pe ministrul Justitiei”, a spus prim-ministrul la Antena 3.

Sefa Executivului a tinut sa mentioneze ca lucreaza foarte bine cu Tudorel Toader.

“Lucrez foarte bine cu ministrul Justitiei, eu consider ca ministrul Justitiei si-a facut datoria. Este un om cu experienta in domeniu, consider ca a luat lucrurile foarte in serios si ca a avut o abordare care a dat dovada de seriozitate. (...) Eu consider ca domnul ministru a stiut intotdeauna ca primul-ministru va fi alaturi de ministrul Justitiei din Cabinetul sau”
, a subliniat Dancila, citata de stirileprotv.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.