Senatorul Traian Basescu, presedintele PMP, a declarat ca in calitate de sef al statului, in cadrul CSAT, a vorbit despre necesitatea colaborarii interinstitutionale intre SRI si Parchetul General sau alte institutii, dar a subliniat ca el nu a citit niciodata protocolul semnat in 2009 intre SRI si Ministerul Public si acest document, strict secret la acea vreme, nu a fost transmis la Presedintie.

"Deci, Coldea spune asa: presedintele stia de protocol, dar nu stia continutul. (...) Ati vazut protocolul banuiesc, da? Scrie pe el strict secret. Deci este un document care nu se adreseaza oricui. Un astfel de document daca ar fi fost transmis Presedintiei nu putea sa fie transmis decat inregistrat, ca e strict secret. Deci, undeva la cabinetul presedintelui trebuie sa existe acest document de inregistrare.

Mai mult decat atat, are regimul de document secret care trebuia procesat intr-un anume fel. Adica, presedintele trebuia sa-l citeasca si sa-l trimita inapoi. Nu exista un asemenea mecanism, acest document nu a ajuns niciodata la Presedintie", a declarat Traian Basescu, joi seara, intr-o interventie la B1 TV, intrebat despre afirmatiile fostului adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, potrivit carora fostul presedinte al Romaniei ar fi stiut despre protocoalele incheiate de SRI cu alte institutii.

Basescu sustine ca nu ar fi fost firesc ca un astfel de document sa ajunga si la Presedintie

"Niciodata un protocol nu a fost aprobat in sedinte CSAT. In sedintele CSAT nu se discuta atunci cand se aborda o chestiune de siguranta nationala decat de nevoia de cooperare intre institutiile statului. O sa va dau un exemplu care poate fi edificator. (...) SRI-ul trimitea zilnic informari ori despre evaziune fiscala, ori despre fraude, ori despre elemente care afectau securitatea nationala. La un moment dat i-am chemat si le-am spus: bai fratilor daca mi le trimiteti mie ce sa fac cu ele, ca eu nu pot suna la un procuror, nu pot suna la un judecator, nu pot suna la un politist sa-i spun: ia-l pe ala si-ti trimit si nota SRI. Le-am cerut in mod repetat in CSAT sa colaboreze, deci daca asta e sensul faptului ca stiam despre protocoale, o fi, dar niciodata nu am vazut si nu am aprobat vreun protocol in continutul lui", a declarat Basescu.

Citeste si: Coldea: SRI e astazi in imposibilitatea de a lucra pe baza unui protocol in privinta infractiunilor la adresa securitatii nationale

El a adaugat ca e foarte greu de analizat un astfel de protocol, referindu-se la legalitatea documentului. "Mi se pare normal ca institutiile sa colaboreze, eventual, scriindu-si regulile de colaborare. Ce este, insa, nepermis, ce este interzis si ce-i face responsabili daca prin aceste protocoale isi depasesc atributiunile?", a spus Basescu.

Fiind intrebat daca institutiile parte a protocoalelor si-au depasit atributiile, fostul presedinte a spus: "Ramane de vazut, mi-e foarte greu sa va spun, dar inclin sa cred ca da, fara insa a avea certitudinea ca au facut-o".

Basescu a adaugat ca ar fi de vazut daca in dosarele instrumentate de DNA in baza colaborarii cu SRI s-au comis abuzuri, intrebat despre anumite afirmatii lansate in spatiul public potrivit carora dosarele de coruptie instrumentate in aceasta formula ar trebui casate sau rejudecate.

"Am ajuns la nebunia sa spunem acum ca in Romania nu a existat coruptie. Tupeul e maxim pentru cei care spun: hai sa casam tot. In acelasi timp exista rapoarte ale SRI-ului care au spus: am colaborat, ofiterii nostri s-au implicat, in 2012, in 300 si nu stiu cate dosare, in 2013, mai mult, in 400 si ceva de dosare. Trebuie vazute aceste dosare trimise de DNA, in mod deosebit acele dosare in care in comunicatul DNA se incheie: realizat cu sprijinul SRI. Eu as lua toate acele dosare la mana", a afirmat el.

Basescu a repetat ca o concluzie: "Niciodata nu am vazut vreun protocol. Eu le-am cerut sa colaboreze, de buna seama pot sa spuna: stia presedintele ca sunt protocoale, dar niciodata nu le-am cerut sa-si depaseasca atributiunile, ci sa colaboreze in limitele atributiunilor legale".

Fostul presedinte a mai spus ca toate cele 54 de protocoale interinstitutionale incheiate de SRI ar trebui desecretizate, criticand pozitionarea unor magistrati fata de aceste colaborari, scrie Agerpres.
"Ce este foarte corect este ca in cei 10 ani am incercat sa izolez justitia de alte influente, de influente politice si asa mai departe. Multi dintre magistrati, fie ca vorbim de procurori, fie ca vorbim de judecatori au avut mentalitatea de slugi si-au cautat stapan. Daca eu i-am protejat de politic s-au dus, s-au facut slugi la SRI. Si, a cam inceput sa le cada tencuiala arogantei de pe obraz cu protocoalele astea, pentru ca aflu acum ca are si Inalta Curte de Casatie un protocol, ca are si CSM-ul protocol, ca are si Inspectia Judiciara un protocol. (...) Cele 54 de protocoale trebuiesc facute publice. Prin CSAT s-a cerut cooperarea intre institutii, niciodata, insa, nu s-a cerut incalcarea legii", a mai spus Basescu.

Fostul adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a fost audiat, joi, la comisia parlamentara pentru controlul activitatii Serviciului Roman de Informatii, tema principala a discutiilor constituind-o protocoalele de colaborare incheiate de SRI cu Ministerul Public si alte institutii.
Citeste si:
INSCOP: Mai mult de jumătate dintre români preferă un candidat...
INSCOP: Mai mult de jumătate...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.