Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a adresat, vineri, o scrisoare deschisa locuitorilor Bucurestiului, in care mentioneaza proiectele la care lucrat si lucreaza institutia pe care o conduce, sustinand ca opozantii sai din Consiliul General au o singura prioritate - sa impiedice prin orice mijloace ca ea si coalitia majoritara sa isi puna in practica proiectele.

"Eu imi imaginam ca odata incheiata campania electorala, toate partidele vor respecta votul oamenilor si, mai departe, vor face mai multa administratie si mai putina politica. Se pare insa ca m-am inselat. Opozantii mei din Consiliul General, mai vechi in politica, asa cum sunt cei de la PNL, sau mai noi, precum cei care voiau sa salveze Bucurestiul si apoi au decis ca intreaga tara trebuie salvata (urmeaza alegeri europarlamentare, astept cu interes sa salveze si Europa), au dovedit cu prisosinta ca au o singura prioritate: sa impiedice prin orice mijloace ca eu si coalitia majoritara sa ne punem in practica proiectele", a mentionat Firea in scrisoare.

Ea a adaugat ca asa s-a ajuns la situatii "de-a dreptul hilare" in care reprezentantii PNL, al caror lider al organizatiei de Bucuresti avea ca punct central al programului electoral, "pe vremea cand era aproape candidat la postul de primar general", construirea unui mare spital in Capitala, sa voteze impotriva unui proiect propus de ea care deschidea calea construirii Spitalului Metropolitan.

Firea a mai spus ca la preluarea mandatului a gasit majoritatea proiectelor de investitii din Capitala blocate si, luand exemplul altor capitale europene dezvoltate, a decis sa implementeze un nou model in administratia publica, prin infiintarea holdingului municipal "Bucuresti, capitala europeana", alcatuit din 22 de companii, detinute integral de Municipalitate, care vor presta servicii publice de buna calitate, la costuri mai mici decat in prezent.


"Inca din momentul in care am anuntat aceasta intentie si pana la cea mai recenta sedinta a Consiliului General, care avea pe ordinea de zi delegarea serviciilor publice catre o parte din aceste companii, consilierii Opozitiei s-au opus din rasputeri, votand impotriva tuturor hotararilor legate de companii si au desfasurat adevarate campanii de intimidare la adresa mea si a majoritatii PSD-ALDE prin intermediul presei si al retelelor de socializare, o campanie bazata pe minciuni, calomnii, etichete discriminatoare, adevaruri scoase din context si procese de intentie", mai scrie primarul general.

Citeste si:
Satul unde primarul taie salariile angajaților și cu 1.500 de lei...
Satul unde primarul taie...

Edilul general afirma ca toate argumentele celor din Opozitie, in special ale celor de la PNL, impotriva acestor societati sunt false, cata vreme primari liberali celebri, ai unor municipii importante din tara, au infiintat la randul lor societati comerciale, prin intermediul carora ofera populatiei servicii de calitate.

"Prin urmare, principiul e corect, iar numarul de societati nu este relevant, mai ales ca Bucurestiul depaseste cu mult in dimensiuni dar si in complexitate orice alt oras din Romania. Liberalii bucuresteni sunt insa foarte deranjati ca orasul nu ramane in 'epoca de piatra' in care l-au lasat ei si ca proiectul meu se va dovedi unul de succes. Asa ca fac tot ce le sta in putinta sa-l impiedice", precizeaza ea.

Potrivit acesteia, nici ea si nici colegii sai consilieri ai PSD si ALDE nu se vor lasa intimidati si isi vor pune in aplicare programul.

Citeste si:
Anamaria Prodan, scrisoare emoționantă pentru mama sa: „Îmi e atât...
Anamaria Prodan, scrisoare...

"Stim cu totii si cinstit ar fi sa si recunoastem cu totii ca nu se pot face minuni peste noapte. Si ca toate marile proiecte au nevoie de o pregatire temeinica si de un timp adecvat de implementare, dictat atat de nevoia unei pregatiri temeinice, cat si de prevederile, uneori excesiv de birocratice, ale legii", a mai aratat aceasta.

Firea da ca bun exemplu in acest sens licitatia pentru achizitionarea celor 400 de autobuze noi, Euro 6, procedura demarata in vara anului 2016 si care nu este finalizata nici in prezent, desi a fost declarat un castigator, pentru ca firmele participante, "instigate si de avocati care sunt interesati, firesc, de propriile castiguri, inteleg sa fructifice orice sansa teoretica de a schimba rezultatul, invocand motive care se dovedesc, unul cate unul, nejustificate", mai afirma Gabriela Firea.

Citeste si:
Bucureștenii vor plăti și în acest an același preț pentru gigacalorie
Bucureștenii vor plăti și în...

Ea declara ca si in domeniul locuintelor au fost facuti pasi importanti.

"Sunt in curs de elaborare studiile de fezabilitate pentru mai multe ansambluri de locuinte sociale, de serviciu sau pentru tineri, pe care Trustul Metropolitan le va construi in Bucuresti, iar in ultima sedinta de Consiliu a fost aprobat, la propunerea mea, un amplu program de anvelopare termica a blocurilor, care va fi derulat de Primaria Capitalei si care va echilibra, la nivelul Bucurestiului, programele similare derulate de primariile de sector", explica Firea.

Primarul Capitalei aminteste de asemenea ca anul acesta Primaria Capitalei a alocat Sanatatii un buget record, de 111 milioane de euro, care cuprinde, in afara sumelor necesare pentru continuare programelor demarate anul trecut, si alocari pentru obiective noi, cum ar fi noul Spital Metropolitan cu 1.200 de paturi si a cele doua spitale zonale, cu cate 300 de paturi, care vor fi construite in locatii situate in estul, respectiv vestul orasului.

Citeste si:
Ce i-a cerut Gabriela Firea lui Marcel Ciolacu pentru a-și da...
Ce i-a cerut Gabriela Firea...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.