Circa 1,5 milioane de alegatori cu drept de vot din Crimeea au fost chemati duminica pentru prima oara sa aleaga presedintele Federatiei Ruse, chiar in ziua in care se implinesc patru ani de la anexarea peninsulei ucrainene de catre Moscova, un eveniment istoric pe care rusii il numesc "reunificare", relateaza agentia de presa EFE.

"Este pentru prima oara cand un astfel de vot are loc in Crimeea. Sunt sigur ca pentru fiecare locuitor al Crimeii acesta este un eveniment crucial, la fel ca referendumul pentru reunificare din 2014", a declarat liderul regiunii Serghei Axionov, care a votat la un birou deschis intr-o scoala din Simferopol, capitala Crimeii, potrivit Agerpres.

Guvernatorul peninsulei i-a indemnat pe locuitorii Crimeii sa mearga la vot "in semn de recunostinta pentru pace".

Guvernul ucrainean, care nu renunta la ideea de a recupera peninsula, i-a avertizat pe cetatenii acestui teritoriu - considerat de Kiev ca se afla sub ocupatia Moscovei - ca cei care ajuta la promovarea si organizarea alegerilor vor fi urmariti penal in Ucraina.

Kievul a elaborat deja o lista neagra cu numele unor oficiali din Crimeea acuzati de aceste "delicte" si va cere Uniunii Europene sa-i sanctioneze cu interdictia de a intra pe teritoriul celor 28 de state membre ale blocului comunitar.

La 16 martie 2014, aproape 97% dintre locuitorii Crimeii au votat pentru alipirea la Rusia intr-un referendum care nu a fost recunoscut nici de Ucraina, nici de comunitatea internationala.

Doua zile mai tarziu, presedintele Vladimir Putin a semnat anexarea Crimeii in cadrul unei ceremonii oficiale la Kremlin, o decizie care a fost condamnata in unanimitate de Occident si care i-a atras Rusiei sanctiuni economice din partea UE si SUA.

Aproximativ 110 de milioane de rusi sunt chemati duminica la urne duminica pentru a-si alege presedintele pentru urmatorii sase ani, in cadrul unui scrutin cu final cunoscut, deoarece actualul presedinte al tarii, Vladimir Putin, are asigurata victoria in lipsa unor oponenti credibili.

Potrivit sondajelor, creditat cu 70% din intentiile de vot, Putin are garantata victoria, in pofida celor 18 ani de la putere.

Citeste si:
Firea nu se retrage din politică: „Ar fi prematur. Nu sunt acuzată...
Firea nu se retrage din...

Primele rezultate oficiale ale alegerilor vor fi cunoscute dupa inchiderea sectiilor de votare in enclava Kaliningrad la 18.00 GMT, in timp ce numararea voturilor va mai dura cateva ore in alte parti tarii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.