Noul Executiv va guverna "cu mandrie si respect" pentru romani, a afirmat premierul desemnat Viorica Dancila, luni, in plenul Parlamentului, inainte de votul de investitura.

"Reprezint alaturi de colegii mei propusi pentru viitorul Guvern vointa politica a coalitiei majoritare din Parlament. Aceasta propunere de Guvern aduce in fata dumneavoastra rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie 2016. Astazi, veti vota nu persoane, ci dorinta cetatenilor Romaniei exprimata prin democratie. Daca vom obtine acest vot, vom guverna cu mandrie si respect pentru romani, avand permanent in fata programul de guvernare", a declarat Dancila, potrivit Agerpres.

Ea a precizat ca, fata de premierii care au precedat-o, are "un avantaj".

"Este pentru prima oara cand programul de guvernare al unei majoritati politice se bucura de un grad de cunoastere atat de ridicat, atat in mediul politic, dar si in presa, cat si la nivelul populatiei", a mai afirmat Dancila.

Viorica Dancila: Vom renunta la formularul 600

Viorica Dancila a anuntat, in plenul Parlamentului, ca nu va introduce in mandatul sau nicio taxa noua, iar in aceasta saptamana se va renunta la formularul 600.

"Am in vedere maxim 50 de taxe cu aplicare generala si asta cat mai curand posibil. (...) Cat timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxa noua in Romania. Scopul meu este acela de a usura si de a simplifica viata economica, nu de a o complica. Chiar de saptamana aceasta, vom renunta la formularul 600 si, ulterior, la aproape toate celelalte. Un singur formular pentru cei cu activitati independente, pe an, este propunerea noastra incepand cu anul 2019", a declarat Dancila.

Ea a precizat ca are in vedere reducerea birocratiei prin simplificarea sistemului fiscal.

"Pe langa informatizare, am in vedere reducerea birocratiei prin simplificarea sistemului fiscal, mai precis prin reducerea sau comasarea numarului de taxe platite de firme si cetateni", a explicat Dancila.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.