Premierul desemnat, Viorica Dancila, discuta sambata cu ministrii in functie si cu cei validati de conducerea PSD pentru un nou portofoliu, urmand ca duminica conducerea PSD sa se intalneasca cu grupurile parlamentare, precum si cu liderii de filiale, a precizat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu.

Intalnirea de sambata are ca obiectiv principal stabilirea strategiei de comunicare pentru perioada urmatoare.

"Astazi are loc o intalnire condusa de doamna Viorica Dancila, prim-ministru desemnat, la care participa noii ministri desemnati si ministrii care au fost inlocuiti. Este o intalnire pentru a stabilit strategia de comunicare in Parlament in ceea ce priveste audierile din comisiile de specialitate care vor avea loc luni, pentru a se corela mesajul intregului cabinet in ceea ce priveste declaratiile fiecarui ministru pentru mass-media. In acelasi timp, se castiga cateva zile suplimentar la ministerele unde trebuie sa se predea stafeta, astfel incat ministrii care sunt inca in functie, impreuna cu cei care vor veni, au ocazia sa-si stabileasca astazi detaliile legate de predarea - primirea portofoliului", a precizat Codrin Stefanescu, potrivit agerpres.ro.

Potrivit acestuia, duminica va avea loc o reuniune mai larga la care vor participa parlamentarii social-democrati si liderii de organizatii PSD.

"Maine vom avea o intalnire mai larga cu grupurile parlamentare si cu presedintii organizatiilor judetene - intalnire pregatitoare pentru ziua de luni. Parlamentarii au fost rugati sa vina mai devreme, sa avem prezenta suta la suta - sa nu existe nicio pierdere la votul important care urmeaza luni. Toate aceste intalniri sunt parte a graficului privind incheierea tuturor procedurilor pentru votul intregului cabinet si pentru a intra in linie dreapta cu noua formula guvernamentala, pentru ca interesul este sa nu pierdem nicio zi, iar prim-ministrul si ministrii sa se apuce de treaba imediat conform graficului asumat in programul de guvernare fiecare individual, urmand ca doamna prim-ministru Viorica Dancila sa faca in mod constant evaluari ale ministrilor pe graficul pe care l-am decis impreuna privind programul de guvernare", a mai spus secretarul general adjunct al PSD.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.