"In familia politica ar trebui ca sarcinile sa fie impartite asumat ca in familia de acasa. Cu sinceritate si ganduri bune. Dar, din nefericite, agenda inceputului de an e dominata de tensiunile din PSD. De impartirea in tabere, grupari, zone de interes. Gresit! Am castigat impreuna alegerile si am obtinut rezultate bune la guvernare. Acum pare ca aruncam in aer tot ceea ce am realizat. Iar cel mai mult pierd cetatenii, cei care ne-au acordat increderea si ne-au votat.

Cei doi lideri, presedintele si premierul, au obligatia de a inceta imediat disputele politice! Au gresit amandoi. Acum trebuie sa indrepte lucrurile. Amandoi!

A fost o greseala lipsa consultarii cu noi la nominalizarea premierilor Grindeanu si Tudose. O analiza democratica reala, in forurile de conducere ale partidului, ne-ar fi ferit de cele doua crize politice.

De cealalta parte, premierul a stiut cand a fost numit care era structura guvernului. Daca nu-i placea „Trabantul”, cum il numeste acum, nu trebuia sa se suie in el. Eu cred ca a fost o „Dacie”, de-a noastra, care in 2017 a luat primul loc in Europa in competitia cresterii economice. Si nu ar trebui sa ne batem joc de acest rezultat, pentru ca romanii asteapta foarte mult de la noi. (...)

Cei doi lideri au OBLIGATIA sa gaseasca o cale de colaborare. Sa isi asume, cat mai urgent, eventual in scris, principiile acestei colaborari. E o obligatie in primul fata de cetateni si apoi fata de partid.

Citeste si:

Structura politica a guvernului o stabileste Coalitia majoritatii parlamentare iar modul de functionare il stabileste premierul. De aici trebuie sa plecam: fiecare sa isi inteleaga competentele in aceasta echipa.

Ca primar al Capitalei resimt direct lipsa acestei colaborari. Prea multa confruntare politica si deloc sustinere pentru proiectele bucurestenilor. Prea multe orgolii si temeri politice ca motivatii pentru blocarea sau stagnarea proiectelor Capitalei. Asa nu se mai poate continua!
Le solicit cu respect dar fermitate liderilor politici ai PSD mai putina politica si mai multa munca pentru cei care ne-au votat. Mai putine certuri intre noi si mai multa colaborare in beneficiul romanilor.

Insist, fiecare isi are locul si rolul in echipa si poate contribui la succesul Romaniei si, implicit, al partidului nostru.

Am intrat in anul Centenar si fac apel la sentimentele nationale care stiu ca ii anima deopotriva pe presedintele PSD si pe premier. Sa ne uitam in istorie, sa invatam de la inaintasii nostri. Sa fim mai putin oameni politici si mai mult oameni de stat, asa cum au fost cei care au infaptuit Marea Unire", a scris Gabriela Firea pe Facebook.