"Premierul Mihai Tudose si presedintele PSD Liviu Dragnea au prezentat la miezul noptii trecute una dintre cele mai dezgustatoare scene din cele 10 luni de guvernare, comparabila cu episodul Grindeanu, intrat in istoria ridicolului politic post-decembrist. Partidul National Liberal considera actuala formula de guvernare si-a dovedit limitele, iar dezastrul inregistrat pana acum se va accentua pe fondul luptelor intestine din interiorul PSD", considera liberalii, ei afirmand ca liderii PSD "nu sunt preocupati catusi de putin de actul de guvernare, ci doar de exploatarea pozitiilor publice in interes personal, aceasta fiind si miza reala a razboiului din interiorul partidului de guvernamant dincolo de disimularea derizorie la care am asistat".

PNL avertizeaza ca situatia economica a Romaniei se va degrada in mod accelerat, "intrucat guvernarea va deveni un camp de batalie subteran, in care sunt folosite institutii si resurse publice de catre gruparile Tudose - Dragnea".

"Nu exista personaje pozitive in aceasta situatie politica grava! Atat premierul Mihai Tudose, cat si presedintele PSD Liviu Dragnea, sunt exponentii aceleiasi mentalitati toxice care rateaza sansele Romaniei la dezvoltare", sustin liberalii.

In opinia lor, decizia remanierii anuntata de Mihai Tudose si Liviu Dragnea este un act de normalitate, dar care ar fi fost valabil daca se petrecea in urma cu aproape trei saptamani, atunci cand PNL i-a solicitat public acest lucru premierului.

Citeste si:

"A fost nevoie de o presiune publica uriasa, de semnale din partea institutiilor europene, de amenintarile Opozitiei, pentru ca premierul sa admita un lucru firesc, anume faptul ca in Guvern nu pot sta ministri suspectati de fapte penale. Cu atat mai mult, nu poate fi un motiv de apreciere pozitia premierului Tudose dupa ce el insusi a votat pentru mentinerea in functie a ministrilor Sevil Shhaideh si Rovana Plumb in 25 septembrie. Aceasta dupa ce in 7 septembrie sustinea contrariul, anume ca orice ministru cu probleme penale, inclusiv persoana sa, trebuie sa paraseasca Guvernul daca se afla intr-o astfel de situatie. De altfel, minciuna este stravezie si in afirmatiile sale de noaptea trecuta potrivit carora cele doua colege ale sale si-ar fi anuntat intentia de a demisiona imediat dupa declansarea cercetarii penale. Daca asa au stat lucrurile, ce rost ar mai fi avut tot acest circ?", afirma PNL.

Liberalii propun ca, daca premierul Tudose doreste sa se ia in serios, "sa-si conditioneze colegii din Camera Deputatilor sa permita continuarea anchetei in cazul Rovanei Plumb, pe care Liviu Dragnea a anuntat ca o va bloca" si sa procedeze la remanierea ministrului pentru Relatia cu Parlamentul, Viorel Ilie, indiferent de pozitia conducerii ALDE.

PNL considera absolut necesara remanierea "ministrului analfabet al Educatiei, Liviu Pop", precum si a "ministrului plagiator al Sanatatii, Florian Bodog".