Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, eliberat conditionat, dupa ce a executat trei ani si jumatate de inchisoare din pedeapsa de cinci ani si jumatate, a declarat, luni, la iesirea din Penitenciarul Vaslui, ca judecatoarea care l-a condamnat a venit la el in detentie si i-a cerut iertare, sustinand ca acest lucru poate fi verificat. De asemenea, Fenechiu a spus ca nu se va intoarce in politica si nici nu va mai face afaceri cu statul.

Doamna judecator Sofica Dumitrascu mi-a facut o surpriza incredibila, venind la mine in detentie, la Jilava, si cerandu-mi iertare. Este verificabil acest lucru, documentele sunt publice cu siguranta. Mi-a spus exact asa: Relu, te rog, iarta-ma, nu am avut ce face, doamna Stanciu ne-a spus ca trebuie sa fie o decizie luata in unanimitate. Mi-a spus, tot atunci, ca a rugat-o pe doamna Stanciu sa-i lase in pace macar pe oamenii nevinovati, care sunt condamnati alaturi de mine si a spus ca nu se poate, ca asa trebuie sa se intample. Daca traia, mi-a promis ca, cu toate riscurile pe care le are si le va asuma si va declara aceste lucruri. Dumnezeu a luat-o dintre noi, dar sunt convins ca adevarul va iesi la iveala, la un moment dat”, a spus Fenechiu.

El a mai afirmat ca cei trei ani si jumatate petrecuti in detentie au trecut greu pentru el, dar ”incredibil de greu pentru familie”.

Fenechiu a precizat, raspunzand unei intrebari, ca nu se va mai intoarce in politica.

Nu vreau sa mai aud de afaceri cu statul roman. Vreau sa am grija de familia mea. Voi face afaceri atat timp cat statul imi va da voie sa fac acest lucru. Un om face afaceri daca este lasat sa si castige ceva, daca statul considera ca tot ceea ce castig trebuie sa-i dau lui, atunci va trebui sa gasesc o solutie, pentru ca trebuie sa-mi intretin si familia”, a continuat Fenechiu.

Intrebat despre prejudiciul pe care il are de recuperat statul, Fenechiu a declarat: ”Vedeti telefonul asta (n.r. - aratand telefonul sau), sa presupunem ca eu vi-l vand, cum am vandut transformatoarele, si dumneavoastra spuneti ca e scump, prost si vechi, logic imi cereti banii inapoi, dar daca imi cereti banii, trebuie sa-mi dati telefonul inapoi sau nu? Transformatoarele nu mai pot fi date inapoi pentru ca SISE (n.r. - SISE Electrica) le-a vandut, totul a fost un mare bluf si exista o decizie a unei instante in acest sens, marea problema este ca in justitia din Romania nu mai exista o cale de atac, dar o vom gasi”.

Citeste si:
O judecătoare impune sancțiuni împotriva avocaților lui Trump
O judecătoare impune...

Fenechiu a fost asteptat la iesirea din penitenciar de o masina cu numere de Vaslui.

Relu Fenechiu a fost condamnat, initial, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la cinci ani de inchisoare pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata. Fostul ministru al Transporturilor a fost gasit vinovat de instanta pentru ca, in perioada 2002-2005, prin firmele sale, ar fi vandut transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi la preturi de produse noi catre Sucursala de Intretinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a institutiei.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.