Marian Neacsu, secretarul general al PSD, a declarat, luni, ca Victor Ponta si Catalin Ivan nu figureaza in baza de date a membrilor PSD, spre deosebire de Sorin Grindeanu, in cazul caruia PSD Timis urmeaza sa formalizeze decizia de excludere a Comitetului Executiv al PSD, prin radierea din baza de date.

Nu se mai regasesc in randul membrilor de partid domnii Victor Ponta si Catalin Ivan. Sorin Grindeanu inca era in baza de date fiindca posibilitatea de introducere sau de scoatere din baza de date apartine organizatiei judetene din care face parte. Asta este un aspect pe care il vom lamuri la Timisoara maine dupa-amiaza”, a declarat Marian Neacsu, la finele sedintei Biroului Permanent National al PSD.

Neacsu a precizat ca Grindeanu va fi si el sters in curand din baza de date cu evidenta membrilor de partid. ”Sorin Grindeanu nu mai este membru PSD in urma deciziei Comitetului Executiv National, iar in baza de date, care este un indicator statistic, el figureaza pentru ca in ea opereaza organizatia de baza si nu a fost formalizata hotararea CExN”, a precizat Neacsu.

In ce priveste conducerea PSD Timis, Neacsu a spus ca vicepresedintele Petru Andea a fost desemnat initial sa preia coordonarea organizatiei, fiind insa necesara desemnarea unui presedinte interimar. ”Am decis ca este mai mult decat atat, motiv pentru care eu am sa merg la Timisoara sa vad in ce masura putem identifica o solutie pentru o persoana care sa preia statutar functia de presedinte interimar al organizatiei”, a spus Marian Neacsu.

Deocamdata, de gestionarea afacerilor curente ale filialei din Timis se ocupa Calin Dobra, presedinte executiv al PSD Timis si presedintele CJ Timis.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.