”Ministrul Justitiei a fost sesizat, s-a sesizat din oficiu, cu pivire la recentele declaratii, afirmatii, controverse aparute in spatiul public. Obligatia mea este de a clarifica aceste afirmatii si atunci am sesizat Inspectia Judiciara. In limitele competentelor pe care le are, Inspectia Judiciara va face verificarile de rigoare, iar daca va constata ca anumite verificari ii depasesc competentele, sigur vor fi antrenate si alte autoritati cum ar fi, de exemplu, in vederea efectuarii unei expertize tehnice. Vom vedea primele rezultate venite de la Inspectia Judiciara”, a spus Tudorel Toader, la sediul Ministerului Justitiei, potrivit News.ro.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Inspectiei Judiciare, Alexandru Bogdan, a declarat, luni, ca institutia s-a sesizat din oficiu, in urma aparitiei inregistrarilor de la postul Romania TV, facandu-se verificari prealabile ”pentru stabilirea existentei unei eventuale abateri disciplinare”.

”Pana la aceasta ora sesizarea lui Tudorel Toader privind aceeasi tema nu a ajuns la Inspectia Judiciara”, a precizat Alexandru Bogdan.

Romania TV a prezentat, duminica seara, mai multe inregistrari cu procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi. In una dintre ele, Kovesi i-ar spune procurorului Jean Uncheselu ca isi doreste sa "ajunga mai repede" la "domnul premier” care a semnat "contractele cu casele". "Uncheselu (procurorul Jean-Nicolae Uncheselu, care l-a trimis in judecata pe Victor Ponta in dosarul Turceni-Rovinarii- n.r.), stiti ce imi doresc? Sa decapati institutional in dosarul ala cu casele si sa ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. (...) Si-am avut o discutie la Cheile Gradistei si tot nu am auzit ce s-a intamplat. Poate asa, ca suntem toti, ne lamurim ce s-a intamplat", spune procurorul sef al DNA.

Citeste si:

In alte inregistrari, Kovesi le reproseaza procurorilor ca nu isi fac treaba, ca "de cinci saptamani nimeni nu a invinuit pe nimeni in DNA", iar cine s-a speriat sau nu are chef de munca sa plece. Ea face referire si la dosarul privind Ordonanta de Urgenta 13. De asemenea, Kovesi mai spune ca si-ar fi dorit ca dupa decizia CCR privind ancheta declansata in cazul OUG 13 DNA sa iasa "cu un dosar, cu un ministru" sau macar cu un dosar important.

Purtatorul de cuvant al DNA, Livia Saplacan, a declarat pentru News.ro ca inregistrarea cu Laura Codruta Kovesi difuzata de Romania TV contine "fragmente" rostite de procurorul sef al DNA in mod public sau la diverse sedinte, iar intre acele declaratii sunt intercalate sintagme care nu ii apartin lui Kovesi.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, pe Facebook, ca luni dimineata va sesiza Inspectia Judiciara in legatura cu afirmatiile aparute in spatiul public referitoare la solicitarea sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, de a se "ajunge la premierul Sorin Grindeanu".