„Acum vreau sa ma refer la criticile care vin din partea Comisiei Europene si din partea FMI-ului: «Domle va bazati foarte mult pe consum». Noi lucram tot timpul cu date statistice si pe realitate. Media in UE a ponderii consumului in PIB este de 76,5 %, noi avem 75.9%, suntem chiar la mijloc fata de Grecia, care s-a dus la 90 %. Suntem sub tarile importante. Am vorbit si cu domnul Tariceanu, saptamana viitoare vreau sa trimit o scrisoare oficiala presedintelui Junker, sa-i cerem explicatii de ce CE are astfel de atitudini, pentru ca astfel de atitudini nu pot avea decat o singura ratiune: sa sadeasca neincrederea in programul de guvernare, pentru ca investitii straine sa vina mai putine”, a afirmat presedintele Camerei Deputatilor.

Liderul PSD a sustinut ca, in prezent, „nu exista nicio data economica, niciun indicator economic care sa trezeasca o ingrijorare reala din partea Comisiei, din partea FMI”. „Si atunci iti pui intrebarea: nu cumva asta se intentioneaza, ca Romania sa fie stopata? Si sigur ca incepem sa suflam si in iaurt si ne uitam si in curtea Guvernului sa vedem ce se intampla acolo, e o problema legata de functionari din ministere, e o problema legata de ministri, e o problema legata de primul ministru? Pentru ca noi nu ne jucam politic, noi intre noi discutam de soarta Romaniei. Sunt acesti patru ani de zile care sunt fundamental de importanti pentru toata lumea”, a completat Liviu Dragnea.


Comisia Europeana a transmis luni dupa-amiaza un avertisment cu privire la existenta unei abateri semnificative in 2016 fata de traiectoria de ajustare pentru obiectivul bugetar pe termen mediu al Romaniei, se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul CE, scrie News.ro.

De asemenea, reprezentantii institutiei europene au anuntat ca vor cere Consiliului sa adopte o recomandare pentru ca Romania sa ia masuri adecvate in vederea corectarii abaterii semnificative anuntate de catre CE.