Politica 25 Mai 2017 07:36
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, ca isi doreste ca Legea salarizarii unitare sa intre in vigoare de la 1 iulie, el spunand despre nemultumirile fata de acest proiect ca ”e mult spus proteste”.

”Noi am vazut toate aceste amendamente e putin spus, proteste cred ca e mult spus, avand in vedere experienta pe care Guvernul meu, Guvernul pe care il conduc o are cu protestele, dar nu vreau sa le trimitem in derizoriu. Luam in considerare tot ceea ce consideram a fi bun. Incercam, si Parlamentul incearca, sa aseze aceasta piramida pe o baza corecta, echitabila, pe care sa se poata construi si retribui munca in conformitate cu responsabilitatile pe care le are fiecare si ma refer in special, in mod evident, la sectorul bugetar", a spus premierul Sorin Grindeanu, aflat intr-o vizita la Institutul de Cercetari Nucleare din Pitesti.

Prim-ministrul a precizat ca isi doreste ca Legea salarizarii sa intre in vigoare la 1 iulie.

"A fost parcursa prima etapa, cea de la Senat, intr-un ritm bun. Eu sper sa fie mentinut acest ritm si la Camera Deputatilor. Termenul este sfarsitul acestui trimestru, adica sfarsitul sesiunii parlamentare. Ne dorim ca de la 1 iulie Legea salarizarii unitare sa intre in vigoare, ceea ce inseamna cateva saptamani mai devreme pentru a parcurge toate etapele. N-am niciun fel de semne de indoiala ca si in Camera Deputatilor va fi acelasi ritm", a punctat Grindeanu.

Prim-ministrul a mentionat ca proiectul Legii salarizarii a fost adoptat in Senat si va intra in dezbatere in Camera Deputatilor.

”Este un proiect care are avizul pozitiv al Guvernului, cu amendamente. Scopul acestui proiect al salarizarii unitare este de a aseza acea piramida in mod corect", a subliniat Sorin Grindeanu.

Referitor la faptul ca administratia publica locala nu este cuprinsa in grila de salarizare din proiect, premierul a precizat ca toate consiliile locale au libertatea de a stabili cel mai mic si cel mai mare salariu. "Cel mai mare salariu in cadrul administratiei publice locale, exceptand primarul, il are viceprimarul. In acel interval si calibrandu-si administratiile locale, ele insele, nivelul de salarizare, ele vor hotari. Daca vor hotari in comune, in orase sa dea salarii foarte mari si mare parte din resursele bugetare sa mearga pe salarizare, debalansand partea de dezvoltare, partea de investitii de la fiecare localitate, este o responsabilitate pe care si-o vor lua cei din Consiliul local, nu primarul”, a spus Grindeanu.

Citeste si:
Denivelări de asfalt la Podul de la Brăila la doar o lună de la...
Denivelări de asfalt la Podul...

”Daca, in schimb, vor face un echilibru intre ce inseamna salarii si partea cealalta, cea de dezvoltare, eu cred ca acesta este modul corect de abordare. Dar este normal ca autoritatile locale sa-si stabileasca responsabilitatile in functie de provocarile pe care fiecare localitate o are", a precizat Sorin Grindeanu.

Aproximativ 650 de primarii sau consilii judetene din intreaga tara si-au intrerupt activitatea, miercuri, intre orele 8.00 si 13.00, in semn de nemultumire fata de Legea salarizarii unitare,a declarat pentru News.ro presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu. El a precizat insa ca numarul institutiilor ai caror angajati au protestat, intr-un fel sau altul, a fost mai mare, scrie News.ro.

Proiectul legii salarizarii a ajuns la Camera Deputatilor, care este for decizional in aceasta speta, termenul limita pentru depunerea amendamentelor fiind 29 mai, a anuntat, marti, la finalul sedintei Biroului Permanent, secretarul Camerei Ioana Bran (PSD). Comisia pentru munca urmeaza sa dea raportul, in timp ce Comisia pentru buget si cea juridica vor fi sesizate pentru avizare. Termenul pentru depunerea amendamentelor este 29 mai, depunerea raportului urmand a avea loc pana in 6 iunie. Plenul Senatului a aprobat, marti, Legea salarizarii, cu 85 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”impotriva” si 12 abtineri. Plenul Senatului a aprobat legea salarizarii fara a admite niciunul dintre amendamentele respinse de Comisia de munca saptamana trecuta.

Citeste si:
Guvernul își dă restanțele de toamnă. Legea pensiilor speciale,...
Guvernul își dă restanțele de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.