Politica 22 Mai 2017 07:42
Plenul Senatului va dezbate si vota, luni, proiectul Legii salarizarii, dupa adoptarea, cu amendamente, in Comisia de munca in cursul saptamanii trecute. Senatorii au adus modificari proiectului initiat de PSD, majorand salariile alesilor locali, ai angajatilor din Garzile de mediu, din ANI, ANAF si din Educatie.

Plenul Senatului este programat sa inceapa luni, la ora 16.00.

Senatorii din Comisia de munca au adoptat, joi seara, raportul asupra proiectului, dupa trei zile de dezbateri si mai bine de 25 de ore petrecute in sedinta.

Fata de forma depusa de PSD in Parlament, raportul Comisiei contine unele modificari, in principal privind cresteri salariale. Astfel, a fost adoptat un amendament propus de PNL si UDMR prin care au fost majorate cu 1.450 lei indemnizatiile tuturor primarilor si viceprimarilor de orase din Romania, mai putin pe cele ale primarului si viceprimarilor generali al Capitalei si cele ale presedintilor si vicepresedintilor de Consilii Judetene.

Au fost majorate cu 15% incepand cu 1 ianuarie 2018 si salariile angajatilor din serviciile deconcentrate aflate in subordinea Ministerului Mediului, cu 10% cele ale personalului de specialitate al Consiliului Legislativ si cu 15% salariile angajatilor Agentiei Nationale de Integritate care lucreaza cu informatii clasificate.

Salarii mai mari vor avea si angajatii ANAF, parlamentarii afirmand ca in proiectul initial a existat o "eroare materiala", pentru ca acesti bugetari nu erau introdusi in grila de salarizare a administratiei publice centrale. Amendamentul adoptat inseamna o majorare cu aproximativ 3.000 de lei pentru functiile de conducere si intre 100 de lei si 1.800 de lei pentru functiile de executie. Majorarile au venit dupa o serie de proteste ale angajatilor ANAF.

O alta modificare se refera la sporul de 15% pentru persoanele cu handicap, care va fi acordat tuturor categoriilor.

In Comisia de munca a Senatului au fost adoptat si mai multe amendamente de majorare a salariilor din familia ocupationala de functii bugetare ”invatamant”, astfel incat un director general administrativ al universitatii va avea un salariu cuprins intre 11.003 si 14.477 lei, la fel ca decanul, iar secretarul sef al universitatii va avea salariu de pro-decan, cuprins intre 10.037 si 12.459 lei, scrie News.ro.

De asemenea, Comisia de munca a Senatului a introdus o noua functie, aceea de administrator sef facultate, care va avea, in 2022, un salariu cuprins intre 6.580 si 7.546 lei.

Citeste si:
Guvernul își dă restanțele de toamnă. Legea pensiilor speciale,...
Guvernul își dă restanțele de...

Au fost adoptate modificari si pentru personalul din Aparare. Un amendament votat spune ca, in caz de deces al unui militar sau politist, urmasii sa primeasca echivalentul a 12 salarii sau solde ale celui decedat, indiferent de vechimea in munca a respectivului. In prezent, urmasii celor care au peste 25 de ani vechime, primesc un ajutor cuprins intre 15 si 20 de solde.

La propunerea ministrului Muncii, Olguta Vasilescu, Comisia a eliminat si articolul din legea salarizarii care prevedea suspendarea, pana in 2019, a actualizarii pensiilor speciale in functie de majorarea salariilor, astfel incat masura va ramane in vigoare.

Dupa votul din Senat, proiectul va ajunge si in Camera Deputatilor, pentru votul final. Camera este forul decizional pe acest proiect. Guvernul doreste intrarea in vigoare a proiectului la 1 iulie.

Citeste si:
Plenul Camerei Deputaților dezbate moțiunea simplă a USR împotriva...
Plenul Camerei Deputaților...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.