Fostul presedinte Traian Basescu a declarat, duminica, la B1 TV, ca daca ar mai fi fost la Cotroceni, ar fi facut din gasirea lui Sebastian Ghita cel mai important obiectiv si ar fi mobilizat toate structurile de securitate pentru a-l gasi pe omul de afaceri. In ceea ce priveste inregistrarea in care aparea vorbind despre dosarul lui Dan Voiculescu, Basescu s-a declarat 99% convins ca Ghita a fost cel care l-a inregistrat, precizand din nou ca este editata.

”Daca azi, saptamana trecuta, eram la Cotroceni, faceam din gasirea lui Ghita cel mai important obiectiv al structurilor de securitate din Romania. S-a lovit in SRI direct. As fi mobilizat toate structurile de securitate sa mi-l gaseasca. La fel cum a fost la Omar Hayssam. N-am avut liniste pana nu il aduceau inapoi. Nu as fi avut liniste pentru ca ori are ceva de spus, ori a fost doar o lovitura data unei persoane”, afirmat fostul sef al statului.

In ceea ce-l priveste pe fostul prim-adjun ct al SRI Florian Coldea, in prezent suspendat, Traian Basescu a sustinut ca acesta "a fost influent la nivelul lui de cunoastere”.

Referindu-se la inregistrarea in care vorbeste despre dosarul lui Dan Voiculescu, Basescu a spus ca este furios pe Sebastian Ghita ca si-a permis sa il inregistreze. El a reafirmat faptul ca inregistrarea este editata, iar schimbarile de sens sunt "consistente".

”Eu sunt furios pe Ghita pentru ca si-a permis sa ma inregistreze stand cu mine la masa. Da (confirma inregistrarea - n.r.). E editata imprimarea, le-a lipit putin si a dat schimbari de sens consistente. Nu vreau sa discut pentru ca o sa merg la Parchet probabil, Parchetul a declansat o ancheta. Insa faptul ca sta la masa cu mine si ma inregistreaza...”, a spus fostul sef al statului.

Intrebat, la B1 TV, daca Sebastian Ghita, personal l-a inregistrat, Basescu a spus: ”Eu sunt 99% ca da. (...) Au fost discutii, mai era un ziarist, stateam de vorba si probabil si-a folosit telefonul pe naravurile pe care le are. A fost o discutie libera, eu am discutat mai multe - si de nedreptatea cu fratele meu, si de Ioana cu provocatorii, si de nepot cu provocatori”.

De asemenea, Basescu a negat categoric faptul ca i-ar fi permis lui Ghita sa il inregistreze.

Citeste si:
Președintele Iohannis, despre majorarea pensiilor cu 11%: „Trebuie...
Președintele Iohannis, despre...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.