Instanta suprema va da miercuri decizia definitiva in dosarul in care fostul europarlamentar Adrian Severin este acuzat de luare de mita si trafic de influenta, dupa ce, in perioada decembrie 2010 - martie 2011, ar fi acceptat promisiunea a doi jurnalisti de la "Sunday Times" de a-i plati 100.000 euro anual, in schimbul depunerii de amendamente in comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

UPDATE 16:50 Adrian Severin a fost condamnat definitiv de instanta suprema la patru ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care este acuzat de luare de mita si trafic de influenta.

Stire initiala. DNA vrea ca Adrian Severin sa fie condamnat la sase ani si sase luni de inchisoare, la care sa se adauge un spor de pedeapsa, in timp ce Adrian Severin cere sa fie achitat sau sa primeasca cel mult o pedeapsa cu suspendare, sustinand ca procesul sau este unul politic, declansat pe baza "unei farse jurnalistice straine”.

Fostul europarlamentar a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie in 11 septembrie 2013, pentru luare de mita si trafic de influenta, iar in 23 februarie 2016 a fost condamnat, de un complet de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, la trei ani si trei luni de inchisoare cu executare.

Decizia a fost contestata de Adrian Severin si de procurori la Completul de cinci judecatori al instantei supreme, care a inceput judecarea in 12 septembrie si dupa trei termene, in 14 noiembrie, a finalizat dezbaterile si a anuntat ca va pronunta o decizie definitiva in aceasta cauza in 16 noiembrie.

Procurorii DNA au cerut, la ultimul termen al procesului, ca Adrian Severin sa fie condamnat la sase ani si sase luni de inchisoare cu executare, la care sa se adauge un spor de pedeapsa, avand in vedere pregatirea juridica a fostului europarlamentar. Totodata, procurorul a solicitat ca lui Severin sa ii fie interzise unele drepturi, pe o perioada de cinci ani dupa executarea pedepsei.

Avocatii lui Adrian Severin au solicitat achitarea clientului lor, iar in cazul in care acesta ar fi, totusi, condamnat, au cerut ca pedeapsa sa fie cu suspendare, avand in vedere ca Severin ar suferi de o boala incurabila, in acest sens fiind depus la dosar si un certificat de sanatate eliberat de o clinica din Viena, scrie News.ro.

Citeste si:
Cum sa oferi o zi de ingrijire unui copil cu o boala incurabila
Cum sa oferi o zi de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.