Presedintele USR, Nicusor Dan, a anuntat, joi, ca premierul Dacian Ciolos a confirmat participarea la un eveniment al partidului, care va avea loc saptamana viitoare si unde se va discuta despre platforma politica ''Romania 100''.

"Dupa ce premierul a lansat aceasta platforma 'Romania 100', noi i-am trimis o scrisoare publica in care i-am spus niste lucruri din programul nostru convergente cu ceea ce domnia sa exprima in Platforma, pe care dorim sa le regasim in programul de guvernare si pot sa va spun ca domnia sa a confirmat prezenta la un eveniment pe care il organizam saptamana viitoare, in care vom vorbi si despre platforma 'Romania 100' si de lucrurile pe care noi dorim sa le includem in programul de guvernare", a afirmat Nicusor Dan, intr-o conferinta de presa.

El a aratat ca nu va discuta cu premierul despre functii in Guvern.

"Discutam exclusiv cu primul-ministru si mentinem constant ca nu facem alianta pre-electorala si post-electorala, nu vom negocia functii in Guvern. Nu ne vom duce in discutia pe care o vom avea cu primul-ministru cu solicitari de functii in Guvern. Asta nu inseamna ca, daca sunt oameni pregatiti de la noi, ei nu o sa mearga. O sa discutam pe program si o sa avem un cuvant de spus despre cine o sa fie ministri. Nu vrem sa garantam, sa dam cecuri in alb pentru oameni care in viata publica pana acum au facut erori sau compromisuri", a adaugat Nicusor Dan.

In opinia sa, sunt ministri care nu au avut "o performanta grozava" in actualul Cabinet Ciolos, precizeaza Agerpres.

Intrebat in legatura cu faptul ca liderul PNL Alina Gorghiu a afirmat ca la Ministerul Justitiei ar trebui sa fie un ministru independent politic, Nicusor Dan a spus ca este ''absolut de acord'' si ca la MJ ar trebui sa vina cineva cu experienta in domeniu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.