Fostul presedinte al Curtii Constitutionale Augustin Zegrean a declarat, sambata, pentru timponline.ro, ca si-a depus candidatura in competitia interna din PNL pentru desemnarea drept candidat al partidului la un post de senator de Bistrita-Nasaud.

Augustin Zegrean a afirmat ca isi propune sa contribuie la refacerea legislatiei in anumite domenii, folosindu-se de expertiza dobandita in cei 9 ani de mandat ca judecator la Curtea Constitutionala.

”Mi-am depus candidatura interna pentru un loc in Senat. Vreau sa merg in Parlament pentru ca este nevoie de corectarea legislatiei, pentru ca totul s-a facut in fuga, toata legislatia trebuie rescrisa. Ma gandesc la invatamant, sanatate, domeniul pensiilor, spre exemplu, dar sunt multe altele. Mai bine ca mine nu le stie nimeni pe astea, eu am trecut prin toate. De aia ma duc acolo, sa fac legi, eu chiar nu mai am nevoie de nimic, am tot ce imi trebuie, dar efectiv am senzatia ca nu mai putem lasa lucrurile sa mearga tot asa, adica prost”, a spus Zegrean, potrivit News.ro.

El a precizat ca a discutat despre intentia sa cu Ioan Oltean, fostul lider al PDL Bistrita-Nasaud.

”Nu m-a invitat nimeni in mod special sa candidez, a fost ideea mea. Saptamana viitoare va fi votata in cadrul partidului ordinea pe lista, dar nu voi fi de fata, pentru ca voi fi plecat din tara. Imi aduc aminte ca ultimul meu mandat de parlamentar a fost preluat de Ioan Turc, poate sa astepte iar vreo doi ani ca poate il las iar”, a mai spus Zegrean.

In luna iulie, numele lui Augustin Zegrean a fost vehiculat in contextul preluarii presedintiei filialei PNL Bistrita.

Senatorul Dorin Dobra preciza, atunci, pentru News.ro, ca s-a gandit la fostul presedinte al Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, fiind o varianta pe care a luat-o in calcul, tinand cont de finalizarea mandatului sau la CCR. Dobra a tinut sa mentioneze ca, din cate a inteles, Zegrean nu doreste sa revina in politica.

Augustin Zegrean a activat in politica, inainte de a deveni judecator al Curtii Constitutionale. Astfel, la alegerile din 1990 a obtinut un mandat de senator in judetul Bistrita Nasaud, din partea Frontului Salvarii Nationale (FSN). In legislatura 1990-1992 a fost vicepresedintele Comisiei Juridice a Senatului si membru al comisiei de redactare a Constitutiei Romaniei.

Citeste si:
Elena Udrea a cerut rejudecarea întregului caz în dosarul „Gala Bute”
Elena Udrea a cerut...

Ulterior a devenit membru al Partidului Democrat. La alegerile din 2004, a fost ales ca deputat de Bistrita-Nasaud pe lista PD. In aceasta calitate, a fost membru in Comisia juridica de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor.

Augustin Zegrean a fost judecator al Curtii Constitutionale, numit de Presedintie, incepand cu anul 2007, iar din 2010 a detinut functia de presedinte al CCR. Mandatul sau de judecator al Curtii s-a incheiat anul acesta, in luna iulie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.