Guvernul nu va taia sau plafona indemnizatia pentru cresterea copilului, a anuntat, luni seara, ministrul Muncii, Dragos Pislaru, explicand ca a prezentat care este indemnizatia maxima in Romania pentru ca a dorit sa se cunoasca o stare de fapt care arata ca estimarile initiale facute de Parlament nu au legatura cu realitatea si ca doar legislativul ar putea initia o modificare a actualei legislatii.

Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Dragos Pislaru, a anuntat la Digi 24, ca nu se pune problema ca actualul Guvern sa faca modificari in ceea ce priveste nivelul indemnizatiei pentru cresterea copilului.

“Parlamentul a luat o decizie de a reaseza legislatia cu privire la aceasta indemnizatie, noi am preluat decizia Parlamentului intr-un context in care natalitatea sufera in Romania si avem nevoie de stimularea natalitatii. Am simplificat modul in care se obtin aceste indemnizatii si am pus in aplicare un sistem informatic care sa permita acest lucru. Acum avem un prim bilant, era important sa vedem cat de atractiva este indemnizatia aceasta si sa vedem estimarile initiale cum corespund cu realitatea cifrelor. As vrea sa explic ca nu se pune problema ca Guvernul sa taie sau sa plafoneze indemnizatia pentru cresterea copilului”, a spus ministrul.

El a adaugat ca Parlamentul, care a adoptata aceasta legislatie, este singurul for care ar trebui sa se uite si sa vada care sunt consecintele.

“Eu, ca si Guvern, nu vreau sa dau o ordonanta care sa corecteze Parlamentul, ci tot ce ne propunem este ca sa vedem cum au fost facute estimarile in Parlament initial si sa vedem foarte clar ce se impune sa se faca de catre Parlament, cel care a si initiat aceasta masura. Eram obligati ca in situatia in care am constatat ca exista aceste cifre sa le fac publice. Nu poti sa tii sub pres o asemenea realitate.(...) Nu este vorba de decizii care au fost deja luate. Eu cred ca am depasit aceasta etapa, eu cred ca trebuie sa incepi cu o realitate, cu niste date si datele respective trebuie dezbatute in forul care a initiat acest proiect”, a explicat demnitarul.

Dragos Pislaru a mai spus ca nu s-a propus taierea acestei indemnizatii, ci, singurul lucru pe care Guvernul il pune pe masa este daca masura asa cum a fost gandita, duce la cresterea natalitatii in mod eficient, sau exista alte lucruri care ar putea fi facute.

Citeste si:
Orban, despre menținerea lui Bode la Interne: „Principala...
Orban, despre menținerea lui...

“Guvernul si-a asumat implementarea si nici nu se pune problema ca eu sa vin sa amendez acest lucru. Eu voi participa la dezbatere in momentul in care va trebui sa pun toate datele pe masa, dar tot ceea ce spun este ca forul legitim care are posibilitatea de a schimba este Parlamentul”, a mai spus ministrul.

Totodata, el a explicat ca acest beneficiu nu este contributiv, astfel ca indemnizatia poate fi calculata indiferent ca persoana care solicita a platit sau nu impozitele pentru veniturile pe care le-a declarat.

“Deci cine plateste banii la stat nu contribuie ca sa poata sa primeasca aceste lucruri. Daca eu am un PFA si veniturile intregi ale PFA-ului intr-un numit an au o anumita suma, el se ia direct, fara ca eu sa contribui in echivalentul pentru un contract de munca. Asta este diferenta”, a explicat ministrul Muncii.

Citeste si:
Ce venituri cresc în 2024: pensii, salarii profesori, primari și...
Ce venituri cresc în 2024:...

In cazul indemnizatiei de 35.000 de euro, el a spus ca veniturile din PFA au fost de peste 2 milioane de lei.

“Nu exista niciun fel de istoric, ci doar ultimul an, care se ia ca baza de raportare, si nu exista o chestiune contributiva. Deci nu poti sa spui ca in functie de cat ai contribuit ar trebui sa...”, a mai spus ministrul.

Acesta a mai spus ca al doilea element important privind dezbaterea aceasta este legat de buget, spunand ca in momentul in care acest beneficiu a devenit un drept care se acorda tuturor persoanelor care se afla in aceasta circumstanta, el trebuie sa se aplice tuturor si nu exista restrictie de buget.

Intrebat daca Guvernul va trebui sa sacrifice alte capitole bugetare pentru a putea acoperi aceasta cheltuiala, ministrul a precizat ca in acest moment, pana la sfarsitul anului, nu ar fi nevoie de acest lucru.

Citeste si:
Cine va conduce Autoritatea Electorală Permanentă. Alegeri...
Cine va conduce Autoritatea...

„S-a alocat o suma globala tocmai pentru a se evita rectificarile suplimentare, deci cred ca putem implementa, pana la sfarsitul anului, fara sa afectam alte categorii de cheltuieli. La anul va trebui sa se ia masurile de rigoare, fie sa se corecteze estimarea pe baza datelor care se vor strange, sau se vor putea discuta in Parlament imbunatatiri pentru aceasta legislatie, daca va fi cazul”, a mai spus Dragos Pislaru.

Un calcul dat pubicitatii de Ministerul Muncii arata ca un procent de numai 0,17 la suta din totalul celor 142.990 beneficiari de indemnizatie pentru cresterea copilului (ICC), adica 242 persoane, consuma o treime din bugetul alocat, existand chiar cuantumuri care ajung la echivalentul in lei a 35.000 euro, arata Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (MMFPSPV).

Citeste si:
În ce țări vor fi trimiși leii salvați din Ucraina. „Vor păși pe...
În ce țări vor fi trimiși...

Dupa numai o luna de aplicarea masurii adoptate in prima parte a anului de Parlament - prin care cuantumul ICC a fost majorat la 85 la suta din media veniturilor nete realizate in ultimul an inainte de nasterea copilului, adoptia, incredintarea in vederea adoptiei, luarea in plasament sau in tutela - se inregistreaza deja un dezechilibru in distribuirea echitabila a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar aceasta situatie trebuie dezbatuta public in urmatoarea perioada, spun reprezentantii MMFPSPV.

In topul indemnizatiilor pentru cresterea si ingrijirea copilului, la nivel national, conduce o persoana din judetul Sibiu, care primeste lunar 159.084 de lei (circa 35.000 de euro). Ea a realizat venituri ca membru asociat sau persoana autorizata sa desfasoare o activitate independenta, potrivit Ministerului Muncii.

Locul doi al topului realizat de MMFPSPV este ocupat de o persoana din Bucuresti care incaseaza lunar 94.168 de lei, in timp ce pe locul trei se afla o persoana din Constanta, care primeste o indemnizatie lunara de 74.693 de lei.

Pe ultimele trei locuri ale topului se afla o persoana din Bacau care primeste 38.936 de lei dupa ce a realizat venituri pe baza de contract de munca/raport de serviciu, o persoana din Timis, care incaseaza lunar 38.506, ea realizand venituri atat pe baza de contract de munca/raport de serviciu, cat si din profesii liberale si o persoana din Hunedoara, care primeste 37.171, ea realizand in ultimele 12 luni venituri ca membru asociat sau persoana autorizata sa desfasoare o activitate independenta.

Incepand cu 1 iulie 2016, data la care Guvernul a implementat, la propunerea Parlamentului, actul normativ prin care a fost majorat la 85 la suta cuantumul ICC, la agentia nationala si la agentiile teritoriale de plati si inspectie sociala au fost depuse 142.990 dosare - 129.226 femei si 13.764 barbati, potrivit datelor MMFPSPV.

Limita minima a indemnizatiei in Romania este 1.063 lei, reprezentand 85 la suta din salariul minim brut pe tara garantat in plata de 1.250 lei, relateaza News.ro.

Impactul bugetar pentru plata drepturilor aferente lunii iulie a fost de 70 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult fata de estimarea initiala, precizeaza Ministerul Muncii.

Media cuantumului ICC, la nivel national, a fost de 1.404 lei, potrivit unui studiu realizat la solicitarea ministrului Muncii, Dragos Pislaru. Cea mai mica valoare medie s-a inregistrat la Suceava - 1.182 lei, iar cea mai mare in Bucuresti, in Sectorul 1, unde cuantumul a fost de 2.445 lei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.