Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, ca este neplacut surprinsa de votul dat si de colegii din PNL pe dezincriminarea incompatibilitatilor in angajarea rudelor, inainte de 2013, ea spunand ca ”atat i-a dus capul” si ca va cere explicatii de la cei doi lideri de grup parlamentar din Camera Deputatilor si din Senat.

”Inteleg ca s-a votat unanim. Credeti-ma ca sunt neplacut surprinsa. Atata i-a dus capul, mai mult de atat nu pot sa comentez, si o sa ii intreb si eu pe cei doi lideri de grup de la noi, ca pe cei de la PSD nu am pretentii, eram obisnuita sa voteze asa. Ma surprinde ca sunt si colegi de la noi care au votat cot la cot cu PSD”, a comentat copresedintele PNL.

Alina Gorghiu a mai afirmat ca nu stie cum este formulata prevederea legala. ”O sa ma uit si eu sa vad daca intr-adevar sunt afectate dosarele in curs, pentru ca cei cu decizii definitive nu sunt afectati. Dar cei care au dosare in curs, banuiesc ca vor beneficia de prevederile initiativei legislative”, a mai aratat Alina Gorghiu, potrivit News.ro.

Intrebata daca vor exista sanctiuni in partid, pentru acest vot din plenul reunit, Alina Gorghiu a declarat ca nu ii poate intelege pe colegii care au votat dezincriminarea faptelor de conflict de interese anterioare.

”O sa cer o explicatie. Nu ma puneti sa spun acum de sanctiuni, pentru ca vreau sa vad ce spun liderii de grup”, a mai spus Gorghiu.

Proiectul de lege prin care alesii care si-au angajat rude la cabinetul parlamentar inainte de anul 2013 sa nu poata fi sanctionati a fost aprobat in unanimitate de plenul comun al celor doua Camere ale Parlamentului, fara dezbateri.

Proiectul de lege a fost aprobat cu 306 voturi ”pentru” si o singura abtinere.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.