Copresedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, vineri seara, la Constanta, ca legea propusa de PSD privind salariile primarilor nu va trece de Curtea Constitutionala, fiind "un demers populist al lui Dragnea”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Stiti foarte bine ca prima lege a fost declarata in integralitate neconstitutionala. Curtea (Constitutionala - n.r.) a spus: nu puteti face partajari intre diferitele categorii de alesi. Daca in primul caz discutam de cateva zeci de mii, 16 - 18.000 de fosti si actuali primari, de la Revolutie incoace, in a doua categorie sunt sute de mii de oameni - consilieri locali si judeteni. In jur de 43 - 44.000 sunt alesi in fiecare an. (...) Deci, din acest punct de vedere, nu se va aplica niciodata. Va avea aceeasi soarta, doar ca este un demers populist al lui Dragnea, de a-si mai fenta inca o data colegii: <Ia uite domnule, eu ma zbat pentru voi, dar, vedeti, nu vrea Curtea Constitutionala si Guvernul>”, a declarat Vasile Blaga.

El a precizat ca PNL nu este de acord cu pensiile speciale, decat pentru Armata si structurile de forta, dar se poate vorbi despre salarizare la standarde decente a salariatilor din administratia publica, fapt care va duce si la pensii decente, scrie MEDIAFAX.

"Noi nu suntem de acord cu pensii speciale decat pentru structurile de forta si pentru Armata. Asa cum este in toata Europa, cu exceptia Olandei. In rest, cei din administratia publica locala, si nu numai, au nevoie de salarii si, pe baza contributiilor, bineinteles, sa aiba pensii decente”, a afirmat copresedintele PNL.

Vasile Blaga a adaugat ca, sambata, la Liga Alesilor Locali ce se va desfasura la Constanta, le va spune "adevarul" colegilor sai, fiind completat de Alina Gorghiu, care a declarat ca "este pacat ca PSD isi manipuleaza alesii in prag de alegeri locale".

"E mare pacat ca un partid politic decide sa manipuleze, printr-o asemenea lege, alesii in prag de alegeri locale. Pentru ca, daca intrebati pe oricine dintre parlamentarii PSD o sa va spuna ce ne spun si noua pe culoare: <ca este neconstitutional proiectul, stim, dar ce conteaza, este bine sa ne capacitam alesii in alegerile locale>. Noi nu o sa ne mintim alesii, maine la liga. E firesc sa le spui ca nu are nicio sansa sa treaca acest proiect de Curtea Constitutionala. Nu vrem sa-i manipulam in niciun fel sau sa le vindem gogosi, asa cum face Dragnea. In schimb, o sa discutam despre lucrul care se poate face pentru ei, si s-a discutat si cu primul-ministru. Vorbim de salarizarea cat se poate de civilizata, la standarde corecte, pentru intreaga administratie. Pentru ca, in momentul in care gandesti un sistem corect pentru administratie, asiguri si stabilitatea acestei administratii, diminuezi si gradul de coruptie si ai la un moment dat si pensii corespunzatoare salariilor crescute”, a afirmat Gorghiu.

Comisia juridica a adoptat, joi, un raport favorabil legii pensiilor alesilor localii, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, afirmand ca legea a fost pusa in acord cu recomandarile CCR, definindu-se categoriile de beneficiari, sursa de finantare si data intrarii in vigoare, 1 ianuarie 2017.

Citeste si:
Guvernul îngheață salariile și blochează angajările în sistemul...
Guvernul îngheață salariile...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.